Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid și Barcelona merg la braț în sferturile Cupei Spaniei! Galacticii au fost aproape de prelungiri cu Villareal

Eurosport
DeEurosport

Publicat 19/01/2023 la 23:53 GMT+2

Real Madrid și Barcelona s-au calificat în sferturile Cupei Spaniei. Catalanii au trecut cu 5-0 de Ceuta, în timp ce galacaticii au fost nevoiți să revină de la 0-2 cu Villareal, reușind să evite prelungirile și să se impună cu 3-2.

Villarreal-Real Madrid (Copa del Rey).

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Real Madrid și Barcelona s-au calificat în sferturile Cupei Spaniei, după victorii în care s-au marcat câte 5 goluri. Catalanii au trecut de Ceuta fără drept de apel, însă galacticii au avut serios de muncă împotriva celor de la Villareal, echipă care a condus la pauză cu 2-0.
Real Madrid a avut un start de meci de coșmar împotriva lui Villareal. Etienne Capoue a deschis scorul după doar 3 minute, învingându-l pe Courtois cu un șut frumos. Villareal a valorificat la maxim o lovitură de la margine, iar Capoue a finalizat la colțul lung, cu o execuție fulgerătoare.
Federico Valverde a fost extrem de aproape de a aduce egalarea pentru clubul blanco. Uruguayanul a preluat la marginea careului, dar șutul său a trecut câțiva centimetri peste bara transversală.
La cealaltă poartă, Villareal a pus și ea presiune, iar autorul golului a pasat pentru Yeremi Pino, care a tras slab dintr-o poziție ideală, din centrul careului. S-a jucat pe contre, iar după ceva mai bine de jumătate de oră, Ferland Mendy a ratat o ocazie uriașă, șutând pe centrul porții din poziție foarte bună.
Villareal și-a dublat avantajul chiar înainte de pauză, prin Samuel Chukwueze. Acesta a fost servit excelent de către Gerard Moreno, cel care a oferit al doilea assist al partidei și al patrulea din acest sezon, fiind implicat într-un total de 9 goluri pentru echipa sa.
Viniscius a readus-o în joc pe Real Madrid, la 12 minute după pauză. Dani Ceballos l-a servit excelent pe brazilian, care a fost urmărit de doi adversari în drumul său spre poartă, dar nu a ratat, marcând pentru 2-1.
Asensio a executat o lovitură liberă periculoasă în minutul 68, portarul Jorgensen intervenind cu ceva emoții. Un minut mai târziu, Real Madrid a egalat la 2, Militao profitând de respingerea goalkeeper-ului advers după lovitura de cap a lui Benzema.
Dani Ceballos a dat lovitura pentru Real Madrid, cu doar 4 minute înainte de finalul partidei. Asensio a ținut cu greu mingea în teren, a pasat în spate, iar mijlocașul a tras din prima de la amrginea careului, evitând ca partida să meargă în prelungiri.
Citește și:

Barcelona, alături de Real Madrid în sferturile Cupei Spaniei

Barcelona s-a impus cu 5-0 pe terenul celor de la Ceuta, echipă care se află pe ultimul loc în Liga a 3-a din Spania. Catalanii au câștigat fără să tureze motoarele prea tare, 4 dintre goluri venind în repriza secundă. Barcelona și Ceuta s-au întâlnit pentru a patra oară în Cupa Spaniei, precedentele trei întâlnirii fiind câștigate de catalani.
Raphinha a deschis scorul în minutul 41, cu o execuție foarte frumoasă, de la amrginea careului. Brazilianul și-a făcut mingea pe dreptul și a tras cu efect la colțul lung. Catalanii s-au dezlănțuit după pauză, Lewandowski fiind primul care și-a trecut numele pe lista marcatorilor în partea secundă.
Polonezul a finalizat simplu o acțiune purtată perfect de colegii săi, majorând avantajul. Ansu Fati a marcat al treilea gol al oaspeților, după o acțiune solitară de mare finețe. Un fundaș advers a evitat să îl atace, iar decarul Barcei a avansat până în locul unde a avut culoar de șut, fructificând greșeala adversarilor.
Kessie a marcat și el. Mijlocașul de care Xavi a vrut să scape și să îl ofere la schimb cu Brozovic, a reluat cu capul din zona punctului de la 11 metri, ducând tabela la 4-0. Când totul părea să se încheie, Lewandowski a mai lovit o dată, chiar înainte de finalul partidei. Atacantul a finalizat excelent, de la marginea careului, după ce a primit o pasă de la Eric Garcia.
S-a terminat 5-0, iar Barcelona avansează în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, acolo unde marea rivală, Real Madrid, nu a reușit să facă pasul.
Echipele calificate în sferutirle Cupei Spaniei:
  • Barcelona
  • Real Madrid
  • Ateltico Madrid
  • Valencia
  • Sevilla
  • Osasuna
  • Real Sociedad
  • Athletic Bilbao
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo