Eurosport
Barcelona s-a chinuit cu o echipă de liga 3, care s-a bucurat de meciul sezonului în Cupa Spaniei, și a condus cu 1-0
De
Publicat 18/01/2024 la 21:36 GMT+2
FC Barcelona a câștigat cu greu partida în fața echipei din liga a treia, Unionistas, scor 3-1, în Cupa Spaniei. Adversara catalanilor a deschis scorul, dar trupa lui Xavi a înclinat până la urmă balanța în favoarea ei, calificându-se mai departe în competiție, în faza sferturilor.
Ferran Torres, en el Unionistas-Barcelona.
Credit imagine: EFE
Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, după un meci cu ceva emoții în fața echipei din Liga 3, Unionistas, însă a obținut până la urmă victoria, scor 3-1.
Catalanii au pornit favoriți, dar au avut surpriza neplăcută să fei conduși cu 1-0 după prima jumătate de oră de joc.
Marc Guiu a avut prima mare ocazie a întâlnirii, în minutul 21, dar portarul lui Unionistas a salvat miraculos. Apoi gazdele au deschis surprinzător scorul, în minutul 31. Alvaro Gomez a șutat din prima, din marginea careului, și a înclinat balanța în favoarea formației sale.
Unionistas a mai avut o ocazie mare până la pauză, în minutul 44, dar Pena a intervenit în ultimul moment și a limitat proporțiile scorului.
În minutul 45, Ferran Torres a adus egalarea pentru trupa lui Xavi, care și-a făcut meciul mai ușor în partea a doua.
Jules Kounde a marcat în minutul 69 pentru 2-1, iar Alejandro Balde a stabilit scorul final al partidei, 3-1, în minutul 73.
Chiar dacă s-a chinuit în acest joc din optimile de finală, Barca a avansat în sferturi, iar în cursul zilei de vineri își va afla adversara din următorul act.
Citește și:
Unionistas - Barcelona, echipele de start
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo