Moment incredibil în Spania! Arbitrul finalei Cupei Regelui și-a stăpânit cu greu lacrimile! "Fiul meu vine acasă plângând"
De Burgos Bengoetxea, arbitrul finalei Cupei Regelui Spaniei, a oferit un moment unic și emoționant la conferința de presă premergătoare meciului. Centralul a povestit cum fiul său vine de la școală plângând, pentru că lumea îi zice că tatăl său este un hoț.
Ricardo de Burgos Bengoetxea
Credit imagine: Getty Images
Sâmbătă, de la ora 23:00, va avea loc finala Cupei Regelui Spaniei. Real Madrid și Barcelona se vor duela pentru trofeu, iar nervii au ajuns să fie întinși la cote maxime înaintea ultimului act al competiției. Motivul este un videoclip transmis de RealMadrid TV.
Practic, în imaginile prezentate se vorbește de faptul că Ricardo de Burgos Bengoetxea nu a arbitrat vreo partidă importantă din Champions League și nu a fost prezent la niciun Campionat European sau Campionat Mondial, dând de înțeles că acesta a fost delegat doar pentru a ajuta-o pe Barcelona.
Catalanii au un procentaj al victoriilor cu Bengoetxea la centru de 81%, în vreme ce madrilenii s-au impus în 64% din meciurile conduse de acesta.
Mai mult decât atât, în videoclip apar mai multe decizii luate de Bengoetxea împotriva lui Real Madrid.
La conferința de presă premergătoare finalei, arbitrul nu a mai rezistat și a reușit cu greu să își stăpânească lacrimile, vorbind despre cum fiul său este foarte afectat de acuzațiile celor de la Real Madrid, care nu încetează să apară în spațiul public.
"Când fiul tău merge la școală și i se spune că tatăl său este un hoț, nu este în regulă. Fiul meu vine acasă plângând, este o adevărată durere. Ce încerc să fac este să îl educ pe fiul meu și să îi spun că tatăl său este onest și că doar face greșeli ca oricare alt atlet.
Este foarte dificil. Nu recomand nimănui asta. În ziua în care voi pleca de aici, vreau ca fiul meu să fie mândru de cum a fost tătăl său.
Nu este în regulă, având în vedere prin ce trec mulți dintre colegii mei. Toată lumea să reflecte despre încotro vrem să ne îndreptăm și ce ne dorim de la sport și fotbal", a declarat Ricardo de Burgos Bengoetxea.
Aceasta va fi a treia finală importantă arbitrată de Ricardo de Burgos Bengoetxea. Precedentele două au fost, la fel ca acum, între Real Madrid și Barcelona. În sezonul 2017/2018, Real Madrid s-a impus, scor 3-1, în Supercupa Spaniei, același rezultat fiind înregistrat și în Supercupa din stagiunea 2022/2023, doar că atunci a fost în favoarea catalanilor.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
3
2
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)