Real Madrid, victorie în deplasare cu Sociedad, în turul semifinalelor Cupei Regelui. Endrick, marcatorul unicului gol
Real Madrid a învins-o pe Real Sociedad în deplasare, scor 1-0, în cadrul manșei tur din semifinalele Cupei Regelui, și are acum prima șansă la accederea în ultimul act al competiției. Endrick (19') a fost autorul singurului gol al partidei, la capătul unui meci în care Andriy Lunin a avut o prestație de zile mari între buturile "galacticilor".
Endrick și Vinicius Junior
Credit imagine: Getty Images
După ce ieri Barcelona și Atletico Madrid au făcut spectacol în turul primei semifinale din Cupa Regelui, într-un meci încheiat 4-4, astăzi a fost rândul lui Real Madrid să fie pusă față în față cu primul meci din penultimul act al acestei competiții. "Los Blancos" s-au deplasat pe terenul lui Real Sociedad, fără jucători precum Kylian Mbappe, Federico Valverde și Thibaut Courtois.
Debutul de meci pe San Sebastian a fost unul dominat de gazde. Kubo (4) a fost primul om care a l-a pus în dificultate pe Lunin, dar ucraineanul a reprins mingea în corner. Camavinga le-a dat emoții madrilenilor la prima lovitură de colț a adversarilor, dar mingea a ajuns ulterior în brațele aceluiași Lunin.
Oarecum contrar cursului jocului, Real Madrid a fost echipa care a reușit deschiderea scorului. Vinicius, aflat la primul meci din postura de căpitan al echipei sale, a recuperat o minge în propria jumătate de teren. Sud-americanul i-a pasat ulterior lui Bellingham, care l-a servit excelent pe Endrick, iar brazilianul a deschis scorul, după o execuție fină cu exteriorul.
Bascii au continuat să pună presiune la poarta adversă, dar nu au reușit să puncteze în primele 45 de minute, astfel că madrilenii au intrat cu avantaj minim la vestiare.
După pauză, Lunin a arătat din nou că este într-o seară de grație, iar Endrick (50) a fost aproape să-și treacă în cont "dubla", dar șutul său a lovit transversala porții adverse.
În ciuda mai multor ocazii avute de gazde, Jude Bellingham a fost aproape de a dubla avantajul pentru Real Madrid în minutul 82, dar șutul său a fost respins în corner de Alex Remiro. Englezul a mai pus o dată în pericol poarta adversă, dar golul său a fost refuzat din nou de goalkeeperul spaniol, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru madrileni.
Pentru "Los Blancos" urmează meciul de pe "Santiago Bernabeu" cu Real Betis (1 martie, ora 19:30), în timp ce Sociedad va avea un nou duel de foc, în deplasare cu FC Barcelona (2 martie, ora 17:15).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Sociedad
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4104.png)
0
1
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)