Simona Halep, avertisment pentru Cristi Chivu înainte de finala Cupei Italiei! "E și mai greu să faci asta"
Inter o va înfrunta în această seară, pe Stadio Olimpico, pe Lazio, în finala Cupei Italiei, meci la finalul căruia nerazzurrii ar putea să facă dubla. Înaintea partidei, Simona Halep a vorbit despre performanța reușită de Cristi Chivu în acest sezon, felicitându-l, dar transmițându-i că îi va fi greu să se mențină în top, lucru pe care fosta jucătoare de tenis îl cunoaște din propria experiență.
Simona Halep, despre Cristi Chivu
Credit imagine: Eurosport
Inter va juca miercuri seară, pe Stadio Olimpico, împotriva celor de la Lazio, în finala Cupei Italiei, meci la finalul căruia echipa lui Cristi Chivu ar putea să-și adjudece cel de-al doilea trofeu al sezonului.
Dacă nerazzurrii vor face "dubla", antrenorul român va intra în istoria clubului de pe Giuseppe Meazza, devenind primul tehnician trecut vreodată pe la club care face eventul la primul sezon.
Înaintea partidei, Simona Halep a vorbit despre performanța reușită de Cristi Chivu în acest sezon, arătându-se impresionată de rezultatul fostului fundaș. Cu toate astea, fosta jucătoare de tenis a ținut să-i transmită și un avertisment.
Simona Halep a spus că lui Chivu îi va fi dificil să se mențină în top cu Inter, lucru pe care dubla campioană de Grand Slam îl știe din propria experiență, dar i-a recomandat să se bucure de ceea ce trăiește în prezent.
"L-am felicitat. E o bucurie să îl vedem în faze înalte, mai ales pe Cristi Chivu. L-am admirat ca jucător, iar acum, ca antrenor. A reușit o performanță exemplară. Îi doresc să se bucure de ceea ce a făcut, pentru că nu este deloc ușor ce a realizat.
Îi doresc multă baftă în continuare, pentru că e greu să ajungi acolo, dar e și mai greu să te menții", a declarat Simona Halep, citată de Sport.ro.
Bonucci, laude pentru Chivu după titlul cucerit cu Inter
Duelul din finala Cupei Italiei a fost prefațat de mai multe voci din fotbalul italian, iar printre ele s-a remarcat Leonardo Bonucci, care a ținut să îi laude pe nerazzurri pentru ceea ce au reușit în acest sezon, în care se aștepta să fie mai greu după despărțirea de Simone Inzaghi.
Fostul fundaș italian, care a trecut pe la Inter, AC Milan și Juventus, a spus că titlul adjudecat de echipa lui Cristi Chivu a fost meritat și i-a felicitat pe cei din staff și pe jucători pentru concentrarea de care au dat dovadă.
În ceea ce privește finala Cupei Italiei, Bonucci, care a făcut eventul de 4 ori de-a lungul carierei, dintre care o dată cu Inter, în sezonul 2005/06, a spus că duelul dintre cele două echipe va fi incredibil, așteptându-se să vadă o confruntare total diferită de cea din weekend, când Lazio și Inter s-au înfruntat în campionat.
"Sincer, având în vedere ce s-a întâmplat la sfârșitul sezonului și schimbarea antrenorului, credeam că Inter va avea mai multe dificultăți. Au avut, dar clubul, echipa și antrenorul au făcut bine să se îndrepte direct spre obiectivul lor.
Pe baza a ceea ce am văzut pe teren, Scudetto-ul este mai mult decât meritat. Și celelalte echipe au pierdut puncte importante pe parcurs, iar asta le-a ușurat victoria nerazzurrilor.
În finală, trecutul nu contează; orice se poate întâmpla în cele 90 de minute. Va fi o atmosferă complet diferită, motivația va fi complet diferită. Vom vedea un meci foarte echilibrat, care va fi minunat de urmărit", a declarat Leonardo Bonucci.
Duelul dintre Lazio și Inter, din finala Cupei Italiei, este programat miercuri seară, de la ora 22:00.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
SS Lazio
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4072.png)
0
2
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)