Eurosport
Juventus a câștigat grație unui autogol în semifinalele Cupei Italiei! Vlahovic n-a găsit golul împotriva fostei echipe
De
Publicat 02/03/2022 la 23:05 GMT+2
Juventus a câștigat în prelungiri meciul tur din semifinalele Cupei Italiei cu Fiorentina, scor 0-1, grație unui autogol marcat de Venuti.
Fiorentina - Juventus, Coppa Italia
Credit imagine: Getty Images
Meciul tur din semifinalele Cupei Italiei dintre Fiorentina și Juventus a fost la doar câteva secunde de a se încheia cu scorul de 0-0. Tabela a fost, însă, modificată în prelungiri.
Venuti, fundașul gazdelor, a încercat să respingă mingea, dar nu a reușit decât să o trimită în mijlocul propriei porți, pe lângă Terracciano, și a adus astfel victoria echipei lui Max Allegri, care a fost dominată de Fiorentina.
Jucătorii lui Italiano au avut o posesie mai bună și mai multe ocazii de gol și șuturi pe și pe lângă poartă, iar Jonathan Ikone a semnat două dintre cele mai importante ratări ale partidei, în minutele 26 și 48, impresionând cu șuturile sale trimise după ce și-a driblat fără dificultate adversarii.
Meciul retur, care va decide echipa calificată în finala Cupei Italiei, este programat pe 20 aprilie, în timp ce ultimul act al competiției va avea loc pe 11 mai.
Citește și:
AC Milan și Inter au remizat în cealaltă semifinală
În manșa tur a celeilalte semifinale din Cupa Italiei, AC Milan și Inter au terminat la egalitate, marți seară, scor 0-0.
Deși cei doi antrenori au trimis în teren cam cele mai bune formații pe care le aveau la dispoziție, spectacolul a lipsit cu desăvârșire. Milan a început mult mai bine și a ratat două ocazii bune prin Saelemaekers și Theo Hernandez, dar apoi meciul a fost unul anost.
Partea secundă a fost și mai săracă în ocazii și s-a terminat 0-0, astfel că prezența în finală va fi disputată la meciul retur, care este programat abia pe 20 aprilie.
Meciul de marți seară a fost primul "Derby della Madonnina" care s-a terminat fără goluri din aprilie 2018 și până în prezent.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo