Tehnicianul de 46 de ani a declarat că și-a asumat promovarea în Liga 1, care nu se anunță deloc ușoară:
"Sunt convins că ceilalți colegi ai mei au făcut tot ce au putut. Eu vreau să muncesc corect, onest, iar argumentul de bază e calitatea staffului cu care lucrez. Sunt oameni care mă ajută enorm și care mă completează. Mă bazez foarte mult pe emulația din jurul acestui club, energiile pe care le poate aduna clubul. Sunt convins că ele pot fi direcționate spre partea pozitivă. Am stat două luni acasă și sufăr după Liga 1, iar în Petrolul am găsit un mijloc de a încerca să revin în Liga 1. Mi-am asumat un lucru destul de greu, dar realizabil. Cele șase puncte până la locul promovabil nu înseamnă foarte mult. Petrolul trebuie să își propună promovarea directă.", a declarat Costel Enache.
https://i.eurosport.com/2019/12/17/2738218.jpg
Fotbal
Cazurile de infectare cu COVID-19 de la Petrolul Ploiești, CONFIRMATE! Reacţia şefului DSP Prahova
03/07/2020 LA 16:43
Enache a anunțat că stafful său tehnic va fi format din Mihai Ștețca (antrenor de portari), Cătălin Munteanu (antrenor secund) și Alessandro Citadino (preparator fizic).
De-a lungul carierei sale, tehnicianul de 46 de ani le-a mai pregătit pe Roman, Ceahlăul, Poli Iași, Botoșani, Astra Giurgiu și Hermannstadt. Enache a avut o experiență de 2 ani și pe banca naționalei U19 a României.
Costel Enache a devenit succesorul lui Flavius Stoican la Petrolul, cel care a demisionat după ce a lăsat echipa pe locul 8 în Liga 2, după 20 de etape. Primele două echipe clasate sunt UTA Arad și CS Mioveni, în timp ce Rapid completează podiumul.
Fotbal
FRF, anunț oficial! UTA – Petrolul a fost amânat! 6 persoane au fost infectate cu coronavirus
02/07/2020 LA 15:11
Fotbal
Petrolul Ploiești, considerat focar de infecție cu coronavirus! Reacția prahovenilor
02/07/2020 LA 12:30