PSG, în finala Cupei Franţei! Dembele&Co au fost conduşi cu 2-0 de formaţia lui Alexi Pitu

Paris Saint-Germain s-a calificat în finala Cupei Franţei la fotbal, învingând în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia de ligă secundă USL Dunkerque, marţi seara, în primul meci din penultimul act al competiţiei.

Désiré Doué (PSG) après son but en demi-finale face à Dunkerque

Credit imagine: Getty Images

Dunkerque, la care mijlocaşul român Alexi Pitu a rămas pe banca de rezerve, a început în forţă meciul cu PSG şi a condus cu 2-0 după mai puţin de o jumătate de oră de joc, graţie reuşitelor lui Vincent Sasso (7) şi Muhannad Al Saad (27), însă parizienii au revenit şi au redus din handicap în finalul primei reprize, prin Ousmane Dembele (45), iar apoi au mai înscris de trei ori pe parcursul reprizei secunde, prin Marquinhos (48), Desire Doue (82) şi Dembele, care a făcut dubla în minutul 90+3.
Miercuri seară este programată cealaltă semifinală din Coupe de France, între AS Cannes, echipă din al patrulea eşalon al fotbalului din Hexagon, şi Stade Reims.
Finala Cupei Franţei urmează să se dispute în data de 24 mai, pe Stade de France.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo