Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe, declarație amuzantă la finalul meciului cu Saint-Etienne: "Sunt fotbalist, nu contabil"

Cosmin Cioboata

Actualizat 09/01/2020 la 09:05 GMT+2

PSG s-a impus categoric în fața celor de la Saint-Etienne, scor 6-1, în Cupa Ligii Franței, și s-a calificat în semifinalele competiției. La finalul confruntării, Mbappe a vorbit despre prelungirea contractului cu liderul din Ligue 1.

mbappe contabil

Credit imagine: Getty Images

La finalul partidei, Kylian Mbappe (21 de ani), care a marcat un singur gol dintre cele 6 reușite de formația lui Tuchel, a fost întrebat despre prelungirea contractului cu PSG:
"Nu este momentul să vorbim despre asta! Este momentul să jucăm fotbal, sunt multe meciuri importante, vreau să mă concentrez doar pe acest sezon". Dorința mea este doar să joc fotbal.
Clubul este într-un moment liniștit și stabil, toată lumea trage în aceeași direcție. Să vorbim despre lucruri care nu au legătură cu meciurile nu ar fi foarte benefic pentru echipă.", a spus Mbappe la finalul duelului din Cupa Ligii.
mbappe contabil

Mbappe: "Sunt fotbalist, nu contabil!"

Tânărul atacant a fost numit în această săptămână de cei de la CIES Football Observatory cel mai scump fotbalist din lume. Suma lui de transfer este estimată la 226 de milioane de lire sterline. Întrebat despre această performanță, Mbappe a avut un răspuns care i-a amuzat pe jurnaliștii francezi:
"Sunt fotbalist, nu contabil. Joc, îmi fac meseria și încerc să îmi ajut echipa", a spus Mbappe, potrivit France24.
Kylian Mbappe a înscris 19 goluri în acest sezon pentru campioana Franței, în toate competițiile. PSG este lider în Ligue 1, cu un avans de 7 puncte față de urmăritoarea Marseille.
Cele mai interesante transferuri sunt comentate în vlogul LIVE TRANSFERS care este în fiecare luni și vineri, pe tot parcursul lunii ianuarie, de la ora 18 pe pagina de Facebook Eurosport.
live transfers
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo