Cristi Chivu își laudă jucătorii după victoria cu Monaco! Obiectiv clar până la startul sezonului
Cristian Chivu, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, a apreciat maniera în care au evoluat elevii săi în meciul amical câștigat cu scorul de 3-1 în fața formației AS Monaco, sâmbătă pe stadionul Louis II din Principat.
Chivu a trebuit să intervină în scandalul de la finalul meciului Inter - River Plate. Sursa: SNTV
Sursa video: SNTV
Monegascii au deschis scorul, după doar două minute de joc, prin Maghnes Akliouche, înainte ca Inter să rămână în zece jucători, ca urmare a eliminării lui Hakan Calhanoglu, pentru cumul de cartonașe galbene (36).
Chiar și în inferioritate numerică, milanezii au reușit să restabilească egalitatea prin căpitanul Lautaro Martinez, în minutul 60, iar apoi au marcat golul victoriei prin francezul Ange-Yoan Bonny, jucător recrutat de Inter în această vară de la Parma, fosta formație a antrenorului român.
'Nu avem mult timp, pentru că mai sunt doar 17 zile până la începerea sezonului din Serie A. Ceea ce voi reține din acest meci este caracterul și dorința arătate de jucătorii mei, care au fost hotărâți să întoarcă situația, în ciuda faptului că erau cu un om în minus', a declarat Chivu pentru Inter TV.
'Este dificil de analizat, pentru că fizic nu suntem încă în formă, dar am pus niște combustibil în rezervor. Evident, ne lipsește încă precizia, deoarece în primele 20 de minute am irosit câteva ocazii clare de a marca', a adăugat el.
Chivu a fost extrem de vocal pe tot parcursul meciului, transmițând instrucțiuni și criticându-și adesea jucătorii săi, în timp ce încearcă să-și impună viziunea după patru ani de tactici ale predecesorului său Simone Inzaghi.

Cristi Chivu nu e interesat de victoriile din amicale
Românul a fost dornic să clarifice că, chiar dacă Inter ar fi pierdut amicalul cu AS Monaco, ar fi avut o abordare similară.
'Nu sunt interesat în mod special de rezultat, nu vreau să câștig vreun trofeu de vară. Ceea ce mă interesează este ca echipa să capete încredere și să pună combustibil în rezervor pentru ceea ce ne așteaptă în viitor. Sunt antrenorul lui Inter, iar aceștia sunt jucători puternici care pot oricând să facă mai bine în toate privințele, individual și colectiv, lucru pe care încerc să-l explic în fiecare zi la antrenamente', a subliniat Chivu.
Deoarece a participat la Campionatul Mondial al Cluburilor din Statele Unite, Inter Milano a început destul de târziu seria sa de meciuri amicale din presezon, având programate următoarele teste pe 12 și 16 august, împotriva formațiilor Monza, respectiv Olympiakos Pireu.
Sursa: Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo