Cristiano Ronaldo a cumpărat 25% dintr-un club unde a fost jucător şi antrenor unul dintre membrii "Generaţiei de Aur"
Actualizat 26/02/2026 la 11:16 GMT+2
Starul portughez Cristiano Ronaldo a achiziționat 25% din clubul Union Deportiva Almeria, care este pe locul al 3-lea în La Liga 2 şi se luptă pentru promovarea pe prima scenă a fotbalului spaniol. La clubul andaluz, Costel Gâlcă, actualul tehnician al Rapidului, a fost atât jucător, cât şi antrenor.
Cristiano Ronaldo - Fotó: Fayez NURELDINE / AFP
Credit imagine: AFP
Într-un comunicat emis joi, fotbalistul portughez în vârstă de 41 de ani a dezvăluit că operațiunea a fost realizată prin intermediul CR7 Sports Investments, o nouă filială a companiei CR7 SA, prin care atacantul își gestionează afacerile și investițiile.
"Am avut de mult timp ambiția de a contribui la fotbal dincolo de teren. UD AlmerIa este un club spaniol cu o fundație solidă și un potențial clar de creștere. Îmi doresc să lucrez cu cei din conducerea echipei pentru a sprijini clubul în noua sa fază de creștere", a declarat Cristiano Ronaldo în comunicat.
În declarația sa, CR7 nu a oferit detalii financiare despre această "investiție strategică", dar a subliniat că această operațiune reflectă angajamentul pe termen lung al său faţă de fotbal și reprezintă o etapă importantă pentru el ca antreprenor și investitor.
Președintele echipei Almeria, Mohamed al Khereiji, și-a exprimat satisfacția față de decizia lui Cristiano de a investi în clubul din liga a doua spaniolă.
"Este considerat cel mai bun din domeniu, cunoaște foarte bine ligile spaniole și înțelege potențialul a ceea ce construim aici, atât în ceea ce privește echipa, cât și academia de tineret", a remarcat Al Khereiji, citat de Marca.
Costel Gâlcă a fost atât jucător, cât şi antrenor la Almeria
Almeria, un club "tânăr", fondat în 1989, a terminat pe locul 6 ultimul sezon din liga a doua spaniolă. În actuala stagiune, formaţia antrenată de Rubi, fost tehnician la Espanyol şi Betis, are un parcurs şi mai bun, fiind pe 3, la un singur punct de promovarea directă în La Liga.
De-a lungul timpului, Almeria a evoluat în 8 sezoane pe prima scenă a fotbalului spaniol, ultima oară în 2023-2024.
De-a lungul timpului, pentru cei supranumiţi "Cowboys", au jucat fotbalişti importanţi, în frunte cu Felipe Melo, Alvaro Negredo, Darwin Nunez, Oscar Ustari sau Sofiane Feghouli. La clubul andaluz a evoluat şi un român de prim plan, Costel Gâlcă, în perioada 2003-2006.
De altfel, actualul tehnician al Rapidului şi-a început meseria de antrenor la echipa a doua a clubului, în sezonul 2009-2010. După experienţa din Spania, fostul internaţional a preluat România U17, apoi, la scurt timp, a ajuns pe banca FCSB-ului.
În prezent, Almeria are un lot evaluat de transfermarkt la 46,4 milioane de euro, cel mai bine cotat juc[tor fiind Sergio Arribas. În vârstă de 24 de ani, mijlocașul ofensiv are în această stagiune 14 goluri şi 7 assisturi (în 27 de partide) şi a atras atenţia granzilor Spaniei, care mai mult ca sigur vor încerca să îl achiziţioneze în vară.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo