Cristiano Ronaldo a făcut anunțul cu privire la retragere! "Am dat totul pentru fotbal"

Aproape de împlinirea vârstei de 41 de ani, Cristiano Ronaldo continuă să evolueze la un nivel înalt și este de așteptat să fie titular la Campionatul Mondial din 2026. Vorbind despre viitorul său, lusitanul a spus că nici nu se gândește că ar putea juca la turneul final din 2030 și a dezvăluit că se va retrage în maximum doi ani.

Fotbalul: Povestea mea - Bogdan Stelea: "La un meci din Turcia, un copil de mingi mi-a furat șapca"

Sursa video: Eurosport

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze și la 40 de ani. Legitimat la Al Nassr, superstarul lusitan a marcat 11 goluri în 12 partide disputate în acest sezon pentru formația din Arabia Saudită, iar în preliminariile Campionatului Mondial a punctat de cinci ori în patru dispute.
Este evident că Ronaldo va juca la Campionatul Mondial din 2026 și toată lumea se întreba dacă acesta va fi ultimul său turneu important cu naționala Portugaliei, superstarul venind acum cu un răspuns.
Întrebat despre posibilitatea să evolueze la Campionatul Mondial de peste cinci ani, Cristiano Ronaldo a respins categoric acest scenariu. În plus, el nu va fi prezent nici la Campionatul European de peste trei ani, portughezul anunțând că se va retrage în maximum 1-2 ani.
Declarația lui CR7 vine după ce, recent, a spus că se va retrage "în curând", el acum clarificând ce înseamnă pentru el "în curând".
"Curând pentru mine înseamnă peste 10 ani… Nu, glumesc. Chiar mă bucur de momentul prezent. Așa cum știți, în fotbal, când ajungi la o anumită vârstă, numeri lunile foarte repede. Mă simt foarte bine în acest moment. Marchez goluri, încă mă simt rapid și agil. Mă bucur de jocul meu la echipa națională. Dar, desigur, să fim sinceri. Ceea ce înțeleg prin curând este probabil unul sau doi ani.
(n.r. Campionatul Mondial din 2026, ultimul CM?) Cu siguranță, da, pentru că voi avea 41 de ani.
Am dat totul pentru fotbal. Am fost implicat în acest sport în ultimii 25 de ani. Am făcut totul, am multe recorduri atât la cluburi, cât și la echipele naționale.
Sunt foarte mândru. Așadar, să ne bucurăm de moment, să trăim momentul", a declarat Cristiano Ronaldo, conform The Independent.

Campionatul Mondial din 2026, ultima prezență a lui Cristiano Ronaldo pe teren?

Astfel, există posibilitatea ca Ronaldo să pună punct carierei la finalul Campionatului Mondial de anul viitor. Există și scenariul în care s-ar retrage de la echipa națională după turneul final din America de Nord și ulterior să mai joace un an la nivel de club. Indiferent de ce va alege să facă, este clar că lusitanul se va retrage din fotbal cel târziu în 2027, având în vedere declarația făcută.
De-a lungul unei cariere fabuloase, Cristiano Ronaldo a evoluat la Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid, Juventus și Al-Nassr, iar la naționala Portugaliei a debutat în 2003. Până acum, el a înscris 953 de goluri și rămâne de văzut când va atinge borna de 1.000 de goluri.
Cristiano Ronaldo va bifa al 6-lea Campionat Mondial peste mai puțin de un an și își va încheia cariera cu tot atâtea prezențe la Campionatul European.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo