Cristiano Ronaldo, omul meciului, chiar dacă a fost învins de Messi! L’Equipe jubilează: "a fost festival de goluri"

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi s-au întâlnit în ceea ce poate fi ultimul meci direct dintre cei doi. PSG a întâlnit o echipă formată din jucători de la Al Nassr și Al Hilal, iar francezii s-au impus cu 5-4, la capătul unui meci extrem de spectaculos, în care jucătorul lusitan a fost desemnat omul meciului.

Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Cristiano Ronaldo și Lionel Messi au stat din nou față în față după ceva mai bine de doi ani. PSG a învins cu 5-4 echipa formată din jucători de la Al Nassr și Al Hilal, partidând reprezentând, probabil, ultimul duel dintre cei doi titani care au dominat fotbalul în ultimii 15 ani.
Ambii și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Messi a fost cel care a deschis scorul, chiar în minutul 3, iar Ronaldo a marcat o dublă în prima repriză, unul dintre goluri venind din penalty. Și parizienii au avut două lovituri de la punctul cu var, însă cei care au executat au fost Neymar și Mbappe, primul irosind șansa avută, iar cel de-al doilea marcând pentru 4-3.
Cele două goluri ale lui Cristiano, plus realizările avute în cele 60 de minute pe care le-a jucat până să fie schimbat, i-au adus premiul de "Omul meciului" din partea celor care s-au ocupat de organizarea partidei.
Atât Cristiano, cât și Messi, au fost schimbați după o oră de joc, în uralele spectatorilor prezenți în tribunele stadionului King Fahd International, din Riyadh. Fanii au făcut o atmosferă senzațională, aclamând fiecare atingere de balon a marilor vedete.
Citește și:

"Festival de goluri" în duelul dintre Messi și Ronaldo

Francezii de la L’Equipe au scos în evidență cele 9 goluri care s-au marcat în partida dintre PSG și selecționata formată din jucători de la Al Hilal și Al Nassr. "A fost festival de goluri. O adevărată ploaie de goluri, cu întorsături de situație și vedete mari pe teren. Biletele celor 65.000 de spectatori și-au meritat banii din plin", au scris francezii.
Spaniolii de la Mundo Deportivo au notat că publicul este marele câștigător în urma partidei superbe care a avut loc între PSG și selecționata saudiților. Întreaga planetă s-a putut bucura de un nou duel între cei doi coloși ai fotbalului, Messi și Ronaldo, iar energia de pe stadion a confirmat acest lucru.
"Ciocnirea amicală dintre Cristiano și Messi a fost câștigată de argentinian. PSG s-a impus în fața vedetelor din fotbalul saudit, iar publicul a fost marele câștigător din această seară, putând să se bucure de 9 goluri", a notat presa spaniolă.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo