Eurosport
Cristiano Ronaldo, prezentat oficial la Al Nassr! "Sunt un jucător unic, de aceea am un contract unic"
De
Publicat 03/01/2023 la 17:58 GMT+2
Cristiano Ronaldo a fost prezentat în mod oficial la Al Nassr în cadrul unei conferințe de presă. Portughezul a dezvăluit că este mândru de alegerea sa și este nerăbdător să debuteze la noua sa echipă.
Cristiano Ronaldo lors de son arrivée au club d'Al Nassr en Arabie Saoudite
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Dani Morar
Update: Ronaldo a luat microfonul, însă s-a făcut cu greu auzit de uralele suporterilor. Acesta a repetat cele spuse la conferința de presă, asigurându-i pe fani că va face tot posibilul pentru a câștiga campionatul. În loc să jongleze cu mingea, așa cum fac majoritatea jucătorilor la o prezentare de acest gen, CR7 a luat câte un balon, s-a semnat pe el și l-a trimis în tribune pentru ca cei mai norocoși fani să plece cu o amintire spre casă.
Update: CR7 și-a pus echipamentul lui Al Nassr și a ieșit pe gazon, fiind întâmpinat cu un puternic "SIUUUU" încă de pe tunelul arenei. Jucătorul a venit însoțit de Georgina și copiii săi, stadionul fiind neîncăpător pentru cei care au vrut să-l vadă. Lusitanula făcut un gest care a fost lăudat pe rețelele de socializare, semnând o minge și oferind-o unei fetițe, care a fost vizibil emoționată de acest gest.
Update: Cristiano Ronaldo a fost prezentat noilor coechipieri, iar aceștia l-au primit cu brațele deschise pe starul portughez. Jucătorul a avut un salut mai special cu Vincent Aboubakar, atacantul camerunez care a fost prezent la Campionatul Mondial din Qatar.
Cristiano Ronaldo a fost prezentat în mod oficial la Al Nassr, echipă cu care a semnat în ultima zi a anului trecut, în cadrul unei conferințe de presă. Jucătorul a trecut vizita medicală în decursul acestei zile și a dat asigurări pentru fanii săi că nu își va încheia cariera odată cu acest transfer. Lusitanul a dezvăluit și că a refuzat oferte din Europa, Brazilia, și Statele Unite și a ales să semneze cu echipa antrenată de Rudi Garcia deoarece și-a dat cuvântul în urmă cu ceva timp. Jucătorul urmează să își facă simțită prezența și pe terenul de joc, acolo unde este așteptat de fanii echipei saudite.
"Mă simt bine și sunt mândru de această decizie. Sunt un jucător unic, de aceea am un contract unic, e normal. Am atins cele mai mari culmi și am jucat pentru cel mai bun club din Europa. Vreau să ajut la dezvoltarea tinerelor talente din Arabia Saudită, iar familia mea e fericită și mă susține. Primirea de aici a fost incredibilă și mă simt mândru.
Vreau să schimb mentalitatea noii generații. Am avut oportunitatea de a merge la alte cluburi, în Europa, Brazilia, Statele Unite sau Portugalia, dar mi-am dat cuvântul lui Al Nassr. Știu ce vreau și știu ce nu vreau. Vreau să îmi aduc aportul aici în privința mai multor aspecte și vrem să dezvoltăm echipa feminină a lui Al Nassr. Vreau să schimb perspectiva de a vedea lucrurile pentru mai mulți oameni.
Nu este ușor să câștigi niciun meci în ziua de astăzi. Evoluția fotbalului e puțin diferită, dar vă asigur că mutarea în Orient nu este sfâșitul carierei mele de fotbalist. Sunt foarte fericit să fiu aici și știu că este un campionat foarte competitiv. Începând de mâine, aștept șansa antrenorului pentru că sunt pregătit să joc. Vreau să bat noi recorduri, iar transferul aici este un prilej bun. Am făcut-o în Europa, așa că e normal să vreau același lucru și aici", a spus Cristiano Ronaldo la conferința de presă.
Citește și:
Transferul lui Cristiano Ronaldo l-a încântat pe Rudi Garcia
Rudi Garcia, antrenorul celor de la Al Nassr, a început cu o glumă la conferința de presă, acolo unde a fost uimit de numărul de jurnaliști prezenți pentru prezentarea lui CR7.
"În mod normal, după un meci de al nostru erau prezenți doar 2-3 jurnaliști. Toți care sunteți prezenți acum sunteți bineveniți după fiecare meci să vorbim despre golurile lui Cristiano", a glumit Garcia.
Acesta a continuat, spunând că tot ce își dorește de la Cristiano, este ca acesta să fie fericit și să se bucure pentru victoriile echipei.
"E o onoare pentru mine, dar și pentru Al Nassr să îi urăm bun venit lui Cristiano Ronaldo. Este un exemplu. Toată lumea știe asta. Obiectivul meu este să îl fac fericit și să îl văd că se bucură alături de noi. Vrem ca împreună să câștigăm pentru Al Nassr", a adăugat antrenorul.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo