Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CSA Steaua defilează în Liga a doua! "Militarii" au obținut a treia victorie consecutivă și au maxim de puncte

Irina Aldea

Actualizat 14/08/2021 la 14:49 GMT+3

CSA Steaua Bucureşti a reuşit a treia sa victorie consecutivă în Liga a II-a de fotbal, 5-2 cu Dacia Unirea Brăila, sâmbătă, în Ghencea, în etapa a treia.

CSA Steaua

Credit imagine: facebook

Steaua a condus cu 1-0 şi 2-1 prin golurile înscrise de Bogdan Chipirliu (4, 44), dar echipa antrenată de Florentin Petre a egalat de fiecare dată, prin Gabriel Răducan (5), respectiv Adrian Ilie (54, autogol). Jucătorii pregătiţi de Daniel Opriţa au mai înscris de trei ori până la final, prin Vasile Buhăescu (57) şi Dragoş Huiban (67, 90).
Chiar dacă echipa sa a făcut instrucție cu Dacia Unirea Brăila, Daniel Oprița nu a fost mulțumit după meci: "Sunt mulțumit că am marcat cinci goluri, puteau fi mai multe. Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat în apărare astăzi. N-am luat asemenea goluri de când antrenez. Le-am spus de atâtea ori jucătorilor că nu jucăm la ofsaid.
Sunt foarte supărat pe jucători, pentru modul în care au tratat jocul pe fază defensivă. Voiam să nu luăm goluri, să avem tot zero în dreptul golurilor primite. Nu putem să aruncăm vina pe oboseală. În fotbal, dacă nu tratezi serios orice fază, jocul se schimbă. Le-am spus jucătorilor că trebuie să jucăm așa cum cere fotbalul", a spus Daniel Oprița, la Digi Sport.

Rezultate:

Joi
  • AFC Hermannstadt - ACSM Politehnica Iaşi 2-1
  • FC Universitatea Cluj - AFC Unirea Constanţa 1-0
Sâmbătă
  • FC Unirea Dej - AFC Dunărea Călăraşi 0-0
  • CSC 1599 Şelimbăr - FC Ripensia Timişoara 0-2
  • FC Braşov - AFC Unirea Slobozia 0-6
  • CS Concordia Chiajna - FC Metaloglobus Bucureşti 2-1
  • CSA Steaua - Dacia Unirea Brăila 5-2
Duminică se joacă meciul Politehnica Timişoara - AS FC Buzău (11:30).
Marţi e programată partidă AFC Astra Giurgiu - ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu (18:00), iar miercuri se va juca meciul Petrolul Ploieşti - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (19:00).
Clasament
  • 1. Unirea Slobozia 9 p (3 j)
  • 2. CSA Steaua 9 p (3 j)
  • 3. Universitatea Cluj 9 puncte (3 jocuri)
  • 4. FC Hermannstadt 9 puncte (3 j)
  • 5. Concordia Chiajna 9 p (6 j)
  • 6. Metaloglobus 6 p (3 j)
  • ...
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo