Vestea morții lui Diego Armando Maradona a cutremurat întreaga lume pe 25 noiembrie, o zi neagră pentru fotbalul mondial. Diego a trecut în neființă la 60 de ani în urma unui stop cardiorespirator, iar vestea a șocat întreaga planetă. Leo Messi a vorbit în interviul acordat pentru La Sexta despre momentul în care a aflat de moartea tragică a lui Maradona.
"Am aflat despre moartea lui Maradona de la tatăl meu, care mi-a trimis un mesaj pe telefon. A fost o nebunie. Nu mi-a venit să cred. Știam că Diego nu este bine, dar nu mi-a venit să cred că a murit. A fost ceva teribil. Nu mi-am imaginat o înmormântare ca cea a lui Maradona și nici nu vreau să mă gândesc la asta, dar a fost normal să se întâmple așa din cauza a ceea ce a fost Diego și a ceea ce a făcut pentru Argentina.
Era normal ca oamenii să meargă să-și ia rămas-bun într-un număr atât de mare. El merita totul. Nu mă gândesc la moarte, deși mă gândesc uneori la ce se va întâmpla când voi pleca, la modul în care vor fi copiii mei, familia mea", a spus Messi pentru La Sexta.
Ligue 1
Thierry Henry a comentat refuzul lui Messi de a da mâna cu Pochettino! De ce nu e surprins francezul
ACUM 3 ORE

Leo Messi, omagiu impresionant pentru Diego Armando Maradona

În plus, starul argentinian al Barcelonei a povestit și despre cum a ales să-l omagieze pe Maradona, după ce a marcat în La Liga împotriva lui Osasuna. Leo a îmbrăcat după reușită tricoul cu numărul 10 inscripțional pe spate al echipei Newell's Old Boys pe care Maradona l-a îmbrăcat în sezonul 1993-1994, înainte de a pleca la Boca.
"Tricoul pe care l-am purtat în acel meci mi l-au dat oamenii lui Newell. Eram convins că voi înscrie pentru că jucasem multe meciuri fără să dau goluri. A fost ciudat pentru că golul a apărut de nicăieri, când l-am căutat mai puțin. Fiecare este liber să comenteze și să facă ce vrea. Nu tuturor le-a plăcut Maradona din cauza modului în care și-a trăit viața. Fiecare este liber să acționeze în modul în care consideră de cuviință", a adăugat Messi în cadrul aceluiași interviu.
Fotbal
A avut Sir Alex Ferguson dreptate? Ce spunea în urmă cu 6 ani despre Cristiano Ronaldo și Leo Messi
ACUM 4 ORE
Ligue 1
Leo Messi, debut ratat la PSG! De câte ori a fost schimbat în ultimii 11 ani la Barcelona
ACUM 8 ORE