Lorenzo nu se mai atinsese de o minge de mai bine de un an când la restaurantul Petite Maison unde lucra a venit chiar patronul lui Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha. ”Îmi amintesc totul despre el. Era luni după amiaza și erau 10 oameni, toți din Thailanda, la restaurant. Mi-au spus că a venit un client important și să servesc la alte mese”, povestește Lorenzo pentru The Athletic. Însă când a auzit că este vorba de patronul lui Leicester, a lăsat toate celelalte mese și s-a dus direct la el.
”Le adusesem șampanie și am început să vorbim și i-am spus de faptul că am fost la Juventus iar el cred că a apreciat pasiunea și determinarea mea de a fi un fotbalist profesionist. I-am spus că sunt prea bătrân pentru fotbal la 24 de ani dar el mi-a răspuns că nu este așa și m-a întrebat dacă vreau să-mi reiau cariera în fotbal. Nu credeam că e serios. Dar i-am spus că aș vrea, însă nu mă consider pregătit pentru că nu am mai atins o minge de mai bine de un an”, a declarat el.
„Mi-a spus că poate să aranjeze să merg în teste la Leicester. Am ieșit cu vărul lui Jerry afară pentru a înregistra un mesaj video pentru club. Jerry mi-a spus să mă introduc și să spun unde am mai jucat și a trimis apoi videoclipul la Leicester, la asistenul lui Khun Vichai, Puchong. Eram atât de fericit că am șansa să îmi îndeplinesc visul! La sfârșitul cinei, Khun Vichai, când pleca din restaurant, i-a spus șefului meu că o să mă ia cu el. În aceeași seară, mi-a cerut pașaportul iar joi eram deja în Leicester”, a spus Lorenzo.
Fotbal
Derby County a intrat în faliment! Rooney nu depune armele și i-a impreisionat pe fani cu reacția sa
ACUM 15 MINUTE
Lorenzo a fost cazat la un hotel și deși se aștepta să fie trimis acasă la sfârșitul perioadei de teste, Leicester s-a oferit să prelungească perioada testelor până va fi într-o condiție fizică bună.
”Toată lumea m-a întâmpinat cu căldură. Staff-ul și toți jucătorii s-au comportat excelent cu mine. Îmi amintesc că era ziua lui Ricardo Pereira și m-am împrietenit repede cu băieții care vorbeau franceză așa că m-au invitat la cină cu ei. Așa că am ieșit cu Yohan Benaloune, Nampalys Mendy, Pereira și Adrien Silva”, a precizat Lorenzo. El s-a apropiat apoi în mod special de Shinji Okazaki și Kelechi Iheanacho, cu care a și postat de altfel fotografii pe rețelele sociale. Jamie Vardy i-a oferit un tricou cu autograf. Visul devenise realitate.
”Am profitat de fiecare zi ca să arăt tuturor ce înseamnă să încep de la a avea nimic. Mergeam să mă antrenez uneori cu cei U18. Ajungeam la baza de antrenamente la 6:30 dimineața și plecam în jur de 17:00 după antrenamentele echipei de tineret. Voiam doar să ajung să joc în Premier League”, povestește el.
https://i.eurosport.com/2019/02/25/2531286.jpg

Soarta lovește din nou

Totuși, pe 27 octombrie, soarta a intervenit din nou, în cel mai crud mod cu putință. La pauza meciului cu West Ham, Lorenzo a stat de vorbă cu Khun Vichai și au stabilit să se întâlnească după meci.
”Am așteptat mult după meci. Am fost printre ultimii care au vorbit cu el, alături de Jon Rudkin (directorul sportiv). Am mers cu el până la lift, am vorbit despre contractul meu, despre cum m-am adaptat. Am vorbit despre ceasuri și despre Thailanda. Mi-a spus că într-o zi o să joc acolo, pentru că unul din obiectivele lui era să ridice fotbalul din Thailanda. Câteva minute mai târziu, el nu mai era”, povestește Lorenzo.
Vichai a murit după ce elicopterul său s-a prăbușit după ce a plecat de la stadionul lui Leicester, chiar în acea seară. Lorenzo a fost martor la impactul pe care această tragedie a avut-o la Leicester: ”A fost o tragedie pentru toată lumea. Îmi aduc aminte discursuri emoționante de la Claude Puel și Kasper Schmeichel. A fost teribil”.
https://i.eurosport.com/2019/02/25/2531368.jpg
Fără cel mai mare susținător al său la club și cu întreaga organizație îndurerată după pierderea lui Vichai, șansele lui Lorenzo la Leicester au scăzut semnificativ și deși a primit mult visatul contract profesionist, el a fost pus pe liber de club vara viitoare, în 2019, după o accidentare.
”M-am antrenat cu campioni. Obișnuiam să ajung primul la antrenamente iar al doilea era mereu Youri Tielemans. Este foarte dedicat. Mă antrenam la sală dimineața devreme iar Brendan Rodgers era deja acolo. Vorbea cu mine în spaniolă. Am avut o relație foarte bună cu el iar Kolo Toure a fost foarte respectuos de asemeea. Mi-am făcut mulți prieteni. Erau niște băieți grozavi toți”, concluzionează Lorenzo.
sursă foto principală: The Athletic
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia
Liga
Ronald Koeman: "Prezența lui Messi la Barcelona a ascuns toate problemele clubului"
ACUM O ORĂ
Fotbal
Suspendare istorică pentru un fotbalist! Cât va sta pe tușă după ce i-a spart nasul unui adversar
ACUM O ORĂ