Dennis Man a confirmat la Parma, unde a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători în ultimele luni. La sosirea de la FCSB, el nu ar fi fost primit foarte bine în vestiar, la antrenamente colegii fiind extrem de duri.
Bun brieten cu familia Man, Alexandru Meszar, omul care a avut o contribuţie extrem de importantă în promovarea internaţionalului nostru de la o vârstă fragedă, a surprins cu câteva detalii de "insider" din lotul Parmei. Man s-a transformat în câteva luni într-unul dintre cei mai importanţi jucători ai formaţiei care a retrogradat din Serie A şi, probabil, dacă nu erau accidentările, randamentul lui ar fi fost şi mai bun.
Dar coechipierii de la Parma nu l-au tratat ca pe unul de-al lor de la început. Pe undeva de înţeles, în contextul în care clubul italian a plătit o avere pentru un necunoscut, care confirmase pe deplin doar în acest sezon, la FCSB.
Serie A
"Bijuteria Mihăilă străluceşte și vede Champions League". Românul, aproape de lovitura carierei
22/09/2021 LA 07:46
"Din ce am auzit, la primele antrenamente la Parma a fost lovit intenționat. A fost un moment când antrenorul a întrerupt antrenamentul din cauza asta. A primit coate în gură.
Și în Italia, chiar dacă sunt profesioniști, pâinea e pâine. Jucătorii își marchează teritoriul. Man a fost sprijinit de antrenor, de conducători, de familie și a mers mai departe. Și-a câștigat și el teritoriul. Dar în această luptă trebuie să intri. Nu poți să cedezi. Dacă cedezi, te întorci acasă, în țară. Mulți au venit acasă", a explicat finanţatorul Alexandru Meszar pentru Gazeta Sporturilor.

Man a fost obişnuit cu greul încă de la Atletico Arad

Man a rezistat excelent în vestiarul Parmei, reuşind să îşi facă repede amici şi să fie respectat. Asta şi ca urmare a backgrounului dobândit pe vremea când a evoluat pentru Atletico Arad, sub comanda "durului" antrenor Francisc Tisza.
"Când era mic, a avut probleme. A vrut să se lase. Antrenamentele de la Atletico nu sunt ușoare, trebuie să muncești. Francisc Tisza, cel mai bun șlefuitor de talente din zonă sau poate chiar din țară, are un stil mai dur și nu o dată sau de două ori a fost trimis acasă.
Man a mers acasă, dar a revenit. Aici se văd caracterele. Mă dai afară, vin înapoi. Alții se duc la altă grupă, mai slabă", a mai spus Meszar.
Man va rămâne pe Ennio Tardini, chiar dacă echipa a avut mai multe oferte pe numele lui. Parma ţinteşte revenirea rapidă în Serie A, iar oficialii au anunţat că pentru a reuşi acest lucrunu va renunţa la jucătorii valoroşi. "Direcția noastră va fi clară, indiferent de liga în care jucăm. Nu jucătorii decid dacă pleacă sau nu, ci clubul. Există contracte, indiferent de divizie. Retrogradarea nu schimbă prea mult proiectul nostru. Nu vom fi genul de club de la care jucătorii pot pleca când vor. Aici vom respecta contractele și vom face evaluările necesare, însă liga în care jucăm nu ne va afecta planurile pe termen lung", a declarat Ribalta de curând.
Serie B
Valentin Mihăilă a marcat din nou pentru Parma, dar echipa sa a pierdut primul meci din noul sezon
19/09/2021 LA 20:26
Fotbal
Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru dubla cu Germania și Armenia. Revenire după 2 ani
17/09/2021 LA 10:46