Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată situația în Top 5 campionate europene înaintea Mondialului din Qatar! PSG și Napoli, lideri neînvinși

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 14/11/2022 la 10:33 GMT+2

Toate campionatele puternice din Europa au intrat în pauza competițională datorată Campionatului Mondial din Qatar. Napoli, Arsenal, Barcelona, PSG și Bayern Munchen sunt lideri în acest moment, italienii și francezii fiind neînvinși în 15 etape.

PSG_Napoli.jpg

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Dani Morar
Campionatul Mondial din Qatar se apropie cu pași repezi. Competiția care se ține o dată la 4 ani debutează pe 20 noiembrie, cu meciul dintre țara gazdă și Ecuador. Marile campionate ale Europei au intrat într-o pauză de o lună, cauzată de turneul final, iar lucrurile par clare în Franța sau Germania, acolo unde PSG și Bayern s-au instalat deja la conducere.
Betano Afiș, varianta 2
Acest conținut vă este oferit de Betano.
PSG nu a cunoscut gustul înfrângerii în acest sezon, însă acest lucru nu este deloc surprinzător, ținând cont de lotul stelar al parizienilor. Reims și Monaco sunt singurele echipe care i-au încurcat pe Mbappe, Messi și Neymar, scorul fiind egal în ambele partide. În afară de aceste dispute, PSG s-a impus în toate celelalte, acumulâdn 41 de puncte în 15 etape. Cu un golaveraj uluitor: 43-9.
În Bundesliga, Bayern Munchen a început mai greu sezonul și s-a încurcat în câteva partide, permițându-i lui Union Berlin să conducă clasamentul pentru câteva etape. Bavarezii și-au revenit și s-au instalat deja pe fotoliul de lider, având 4 puncte avans față de echipa de pe locul secund. Freiburg și Leipzig completează podiumul, iar Borussia Dortmund ocupă abia poziția a 6-a, care duce în Conference League.
Dintre toate cele 5, cele mai puternice campionate ale Europei, în Serie A există cea mai mare diferență între primul loc și locul 2. Napoli are un avans de 8 puncte față de AC Milan, după doar 15 etape. La fel ca și PSG, liderii din Italia au pierdut doar 4 puncte, în urma unor egaluri cu Fiorentina și Lecce. Pentru fosta echipă a lui Maradona ar putea fi al treilea titlu din campionatul italian, după cele cucerite în sezoanele 1986-1987 și 1989-1990. Având în vedere forma pe care a arătat-o Napoli de la startul campaniei, este greu de crezut că urmăritoarele pot recupera această diferență, însă nimic nu este exclus după această pauză.
Citește și:

Arsenal, lider în Premier League, cu 5 puncte peste City, iar Barcelona conduce La Liga

Poate una dintre cele mai plăcute surprize ale sezonului este forma incredibilă a celor de la Arsenal. "Tunarii" au 5 puncte avans în fruntea Premier League, în condițiile în care Manchester City era văzută ca favorită certă de către specialiști. Echipa antrenată de Pep Guardiola a făcut mai mulți pași greșiți, chiar dacă Haaland a rupt plasele, marcând de 18 ori în campionat și oferind 3 assist-uri.
Newcastle este revelația sezonului, cu un surprinzător loc 3 înaintea pauzei pentru Mondial, dar cu un meci în minus față de primele două clasate. Tottenham completează locurile de Champions League, iar United și Liverpool sunt pe 5, respectiv 6. "Cormoranii" au început dezastruos prima parte a campionatului și au ieșit deja din calculele luptei pentru titlu.
În La Liga, Barcelona a preluat conducerea în clasament chiar înainte de această pauză competițională. Real Madrid avusese un start lansat, însă s-au împiedicat de Rayo Vallecano, iar catalanii au profitat. Cei doi granzi din Spania se vor bate și în acest an pentru titlu, mai ales având în vedere că Real Sociedad, echipa de pe locul 3 e deja la 9 puncte distanță.
Chiar dacă lucrurile par clare în Franța, Germania sau Italia, după Campionatul Mondial pot apărea o mulțime de factori care să schimbe total fața echipelor, dar și a clasamentelor. Granzii Europei vor fi cu ochii pe jucătorii care vor străluci și vor spera ca vedteele lor să nu sufere accidentări.
Turneul Campionilor se desfășoară în perioada 13-20 noiembrie și poate fi urmărit pe Eurosport, site-ul Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo