Decizia vine în urma unei analize interne și a discuțiilor cu partenerii implicați, fiind argumentată prin faptul că astfel se păstrează viziunea inițială a turneului care celebrează aniversarea a 60 de ani de Campionate Europene (1960-2020).
Totodată, un alt argument îl constituie puterea simbolică a denumirii, aceasta urmând să reamintească întregii familii europene de provocarea COVID-19 căreia i-a făcut față în 2020.

Situația EURO U21 se decide la final de mai

Fotbal
Rezumatul partidei Crystal Palace - Brighton 1-1. Oaspeții au luptat până la ultima fază
ACUM 7 ORE
Membrii Comitetului Executiv UEFA au fost informați azi cu privire la situația EURO U21 de anul viitor, turneu final programat inițial în perioada 9-26 iunie 2021 și care va fi găzduit de Ungaria și Slovenia.
În urma mutării EURO 2020 în vara anului viitor, în perioada 11 iunie -11 iulie 2021, s-a decis ca toate opțiunile privind reprogramarea sau amânarea EURO U21 să fie prezentate și analizate de Comisia UEFA pentru Competiții ale Echipelor Naționale, în data de 11 mai 2020. Decizia finală va fi luată de Comitetul Executiv UEFA programat în data de 27 mai 2020.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Sorin Colceag, discurs dur după Craiova - Dinamo. "Du-te, tată, acasă dacă n-ai chef să muncești"
ACUM 8 ORE
Romanian Liga I
Jucătorii echipei Dinamo sunt cu moralul la pământ! Cum a comentat Sorescu umilința cu U Craiova
ACUM 8 ORE