Eurosport
Argentina - Mexic 2-0 | Geniul lui Messi a deblocat un meci echilibrat! Clasamentul grupei
De
Publicat 26/11/2022 la 21:58 GMT+2
Argentina s-a impus cu 2-0 în fața Mexicului în cel de-al 4-lea meci din grupa C a Campionatului Mondial. Messi și Enzo Fernandez au punctat pentru sud-americani, care sunt în continuare la mâna lor pentru calficarea în optimi.
Lionel Messi (m./Argentina) against Mexico
Credit imagine: Getty Images
Argentina a început dezastruos Cupa Mondială, pierzând în fața Arabiei Saudite, astfel că în meciul cu Mexic sud-americanii erau obligați să demonstreze că totul a fost un accident. Echipa lui Lionel Scaloni nu a făcut un meci strălucit contra Mexicului, dar a obținut 3 puncte uriașe grație unor momente de inspirație ale lui Messi și Enzo Fernandez.
Miza partidei și-a spus cuvântul și spectacolul a fost prezent în prima repriză doar în tribune, unde fanii celor două echipe au creat cea mai frumoasă atmosferă de la acest Mondial.
Până la pauză fiecare formație a tras doar câte un șut pe poartă, dar niciunul nu a fost cu adevărat periculos. Argentina a dominat, dar a părut lipsită de idei, în timp ce Mexicul s-a apărat exact și a sperat să dea lovitura pe contre, ceea ce nu s-a întâmplat.
În partea secundă lucrurile au stat exact la fel, însă numai până în minutul 64, când geniul lui Messi a ieșit la iveală. Starul Argentinei a primit o minge la aproximativ 20 de metri și l-a învins pe Ochoa cu un șut perfect plasat.
Meciul s-a deschis după reușita lui Messi, echipa lui Gerard Martino riscând mult mai mult. Argentina nu a mai forțat prea mult în atac, dar a mai reușit să puncteze o dată, prin Enzo Fernandez, care l-a învins pe Ochoa cu un șut superb din interiorul careului în minutul 87.
Argentina - Mexic 2-0 | Toate echipele din grupa C au șanse de calificare
S-a terminat 2-0 și Argentina ia o gură serioasă de oxigen, fiind la mâna sa în privința calificării în optimi. O victorie contra Poloniei ar asigura accederea în faza următoare și foarte probabil și primul loc în grupă, ceea ce ar face ca Messi & Co să evite un duel cu Franța, care doar printr-o minune ar mai putea pierde prima poziție în grupa D.
Argentina s-ar putea califica și cu un egal în fața Poloniei, dar numai dacă Mexic și Arabia Saudită ar termina și ele la egalitate. În acest scenariu, Polonia ar termina pe primul loc și Argetina pe locul doi. Pentru Mexic, singura șansă de a mai ajunge în optimi este să bată Arabia Saudită, dar trebuie să o facă la o diferență cât mai mare de goluri pentru a avea o șansă reală. În schimb, saudiții sunt și ei la mâna lor, un succes contra Mexicului ducându-i în optimi. Chiar și un egal ar fi suficient, dar numai dacă Argentina pierde contra Poloniei sau câștigă la o diferență foarte mare (Arabia Saudită ar devansa Polonia în acest caz).
Interesant este că o mexicanii sunt pe ultimul loc în grupă, dar se pot califica indiferent de rezultatul din Argentina - Polonia, dacă bat Arabia Saudită la o diferență mare:
Clasamentul grupei
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo