Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Brazilia, out de la Cupa Mondială! Selecao a pierdut dramatic în fața Croației, la penalty-uri

Nicu Savin

Actualizat 09/12/2022 la 19:58 GMT+2

Brazilia a fost eliminată de la Cupa Mondială din Qatar, după ce a cedat la penalty-uri în fața Croației. Sud-americanii au condus cu 1-0 până în minutul 117, dar s-au văzut egalați și la loteria loviturilor de departajare croații au avut o forță metală superioară, obținând biletele pentru semifinale pentru a doua ediție la rând.

Marquinhos deluso dopo il rigore sbagliato in Croazia-Brasile - Mondiali 2022

Credit imagine: Getty Images

Brazilia - Croația a fost primul sfert de finală al Cupei Mondiale din Qatar, iar miza uriașă și-a spus cuvântul. Prima repriză a fost una extrem de săracă, ocaziile importante lipsind cu desăvârșire la cele două porți. Croația a dat dovadă de o disciplină exemplară, dar nu a reușit mai nimic în atac, în timp ce Brazilia s-a zbătut în gol în încercarea de a desface apărarea adversă.
Un șut pe lângă poartă al lui Perisic (min.20) și unul slab trimis de Vinicius (min.20) au fost singurele acțiuni care au animat cât de cât disputa în primele 45 de minute.
Sud-americanii au revenit de la vestiare mult mai motivați să tranșeze meciul în favoarea lor, iar Militao, Neymar și Vinicius au avut câteva șanse bune de a deschide scorul, dar au dat peste un Dominik Livakovic în zi mare.
În minutul 66, o neînțelegere în apărarea croaților l-a lăsat singur cu portarul pe Paqueta, însă Livakovic a avut încă o intervenție salvatoare. Scenariul s-a repetat în minutul 75, când Neymar a fost blocat excelent de portarul lui Dinamo Zagreb, care i-a dus la exasperare pe fanii brazilieni din tribune.
Brazilia a continuat să sape la temelia apărării dârze a croaților, dar nu a găsit drumul spre gol și la finalul primelor 90 de minute tabela arăta 0-0, astfel că s-a intrat în prelungiri. Livakovic intrase deja în istoria naționalei sale, având 8 intervenții în timpul partidei, mai multe decât orice alt portar croat într-un meci de la Cupa Mondială.

Croația - Brazilia 5-3, după penalty-uri! Selecao, out de la Cupa Mondială din Qatar

În reprizele suplimentare, cele două echipe au riscat tot mai puțin, fiind limpede că cel puțin croații se gândeau deja la penalty-uri. Totuși, brazilienii au fost mai insistenți, încercând să tranșeze meciul în favoarea lor fără a ajunge la emoțiile loviturilor de departajare, gândindu-se probabil că adversarii sunt specialiști ai loteriei penalty-urilor (la ediția precedentă Croația a câștigat două meciuri la penalty-uri și tot așa au ajuns în sferturi în acest an, după ce au trecut de Japonia).
În ultimul minut al primei reprize de prelungiri, eforturile ofensive ale naționalei auri-verde au dat roade. Neymar și Paqueta au făcut șat mat apărarea Croației printr-o combinație de clasă, iar starul lui PSG a finalizat acțiunea cu sânge rece, după ce l-a driblat pe Livakovic.
Acesta a fost probabil cel mai important gol marcat de Neymar în toată cariera sa, nu doar pentru că ar fi putut fi decisiv pentru calificarea echipei sale în semifinalele Cupei Mondiale, ci și pentru că a devenit egalul legendarului Pele la numărul de reușite în istoria naționalei Braziliei (77).
Nemaiavând nimic de pierdut, jucătorii lui Zlatko Dalic s-au aruncat în atac în ultimele 15 minute. Deși are în lot mulți jucători care evoluează la echipe de top, Croația a fost salvată de fotbaliștii de la Dinamo Zagreb. În minutul 116, Orsic a avut o acțiune pe partea stângă, i-a pasat în careul lui Bruno Petkovic, iar coechipierul său de la campioana Croației a restabilit egalitate cu un șut fără speranțe pentru Alisson. A fost primul șut pe spațiul porții al croaților.
Nimic nu s-a mai putut întâmpla până la final și s-a ajuns la loviturile de departajare. Vlasic a fost primul care a executat și a marcat cu un șut pe centru, iar după prima serie Croația conducea, Rodrygo ratând după o execuție foarte slabă.
Majer a făcut 2-0 pentru croați, păcălindu-l pe Alisson tot cu un șut pe mijloc, dar Brazilia a rămas aproape, după ce Casemiro a transformat impecabil al doilea penalty al brazilienilor. Avantajul croaților a rămas minim și după a 3-a serie, Modric și Pedro înscriind fără emoții.
Orsic a șutat perfect de la punctul cu var și Marquinhos avea asupra sa o presiune uriașă. Fundașul lui PSG a șutat în bară și totul s-a terminat pentru Brazilia. Croația a demonstrat încă o dată că este o specialistă a penalty-urilor și avansează pentru a 2-a oară la rând în careul de ași al Cupei Mondiale.
Brazilia a pierdut abia pentru a 2-a oară în istorie la loteria penalty-urilor. Prima dată se întâmpla în 1986, în sferturile de finală contra Franței. De atunci, Selecao a mai trecut de 3 ori prin emoțiile loviturilor de la 11 metri, câștigând de fiecare dată (cu Italia în finala din 1994, cu Olanda în semifinalele din 1998 și cu Chile în optimile din 2014).
Așadar, Croația este prima echipă calificată în semifinalele Cupei Mondiale, acolo unde va întâlni Argentina sau Olanda. Fără să strălucească deloc la actuala ediție, balcanicii au ajuns din nou să lupte pentru medalii, la fel cum s-a întâmplat în 1998 (locul 3) și în 2018 (locul 2). Generația fantastică a Croației a demonstrat încă o dată că finala jucată acum 4 ani nu a fost întâmplătoare.
De partea cealaltă, Brazilia arată că a dezvoltat un complex în fața echipelor europene, sud-americanii neavând nicio victorie în fazele eliminatorii de la Mondiale în fața reprezentantelor "Bătrânului Continent" din 2002 încoace, când a cucerit pentru ultima dată titlul mondial. Franța (2006), Olanda (2010), Germania (2014) și Belgia (2018) au fost echipele care au eliminat Brazilia la ultimele turnee finale.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol