Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bruno Fernandes nu s-a mai cenzurat, după ce Portugalia a fost eliminată de la Cupa Mondială: "La naiba cu ei!"

Irina Aldea

Actualizat 10/12/2022 la 20:50 GMT+2

Echipa naţională a Marocului a învins sâmbătă naţionala Portugaliei, scor 1-0, şi a devenit prima echipă africană din istorie calificată în semifinalele Cupei Mondiale din Qatar. Fotbaliștii lusitani au fost nemulțumiți de arbitraj și au răbufnit la finalul partidei. Bruno Fernandes nu s-a mai cenzurat și a transmis un mesaj clar.

Bruno Fernandes

Credit imagine: Getty Images

Prima reprezentativă a Marocului a scris istorie în Qatar, Youssef En-Nesyri (42) marcând unicul gol al partidei, una în care lusitanii au dezamăgit, fiind departe de evoluţia din partida cu Elveţia (6-1). Seleccao, campioana europeană din 2016, a dominat jocul de la un capăt la altul, şi-au creat o serie de ocazii, însă a fost lipsită de inspiraţie şi de un dram de noroc, pierzând din cauza unei singure greşeli, comisă de portarul Diogo Costa.
Marocanii au fost din nou impecabili în defensivă, cum au demonstrat şi în partida cu Spania. Lusitanii au dat vina la final pe arbitraj, dar mai ales pentru alegerea brigadei conduse de Facundo Tello, un oficial argentinian. Bruno Fernandes a dat cărțile pe față la final și nu s-a mai cenzurat în fața jurnaliștilor, exprimându-și frustrările legate de lipsa arbitrilor portughezi și prezența arbitrilor argentinieni în turneu.
CITEȘTE ȘI:

Bruno Fernandes nu s-a mai cenzurat, după ce Portugalia a fost eliminată de la Cupa Mondială

Bruno Fernandes a criticat FIFA pentru alegerea brigadei de arbitri și a lăsat deoparte discursul elegant: "Nu știu dacă îi vor da marele trofeu Argentinei. Nu-mi pasă, o să spun ce cred. La naiba cu ei! Este foarte ciudat că un arbitru de la o echipă care ne huiduie este încă în Qatar, la Cupa Mondială. În mod clar au înclinat terenul împotriva noastră.Este cel puțin ciudat că nu există arbitri portughezi la acest turneu și că ne confruntăm cu un arbitru argentinian în acest meci.
Oficialii portughezi arbitrează Liga Campionilor, deci au calitatea și nivelul necesar pentru a fi aici. Argentinienii nu arbitrează Liga Campionilor, nu sunt obișnuiți cu acest tip de meci, nu au ritmul necesar pentru așa ceva. Au înclinat clar terenul. În prima repriză există un penalty clar pentru mine. Sunt izolat și niciodată în viața mea nu mă voi lăsa să cad când sunt singur în fața portarului și pot trage pe poartă într-o astfel de situație", a spus Fernandes la conferința de presă.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo