Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Mondial din Qatar, extrem de atractiv. 17 milioane de cereri de bilete pentru meciurile de la turneul final

Romeo Ene

Actualizat 08/02/2022 la 20:19 GMT+2

Campionatul Mondial va debuta în luna noiembrie, iar FIFA a anunțat că au fost 17 milioane de cereri de bilete în prima etapă a vânzărilor.

Interes major pentru Campionatul Mondial din Qatar

Credit imagine: Twitter

1,2 milioane de solicitări pentru bilete la Campionatul Mondial din acest an au fost în primele 24 de ore de la punerea lor în vânzare, iar prima etapă de rezervări se va încheia astăzi, pe 8 februarie.
Cele mai multe solicitări au venit din Qatar, care este gazda turneului, dar au existat foarte multe solicitări și din Argentina, Brazilia, Anglia, Franța, India, Mexic, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite.
Aproximativ 1,8 milioane de bilete au fost solicitate doar pentru finala care va avea loc pe 18 decembrie, pe stadionul "Lusail", care are 80.000 de locuri, din Doha, a declarat organismul mondial.
Puțin peste 2 milioane de bilete pentru prima Cupă Mondială dintr-o țară arabă vor fi disponibile în total.

Interes mare pentru Campionatul Mondial din Qatar

FIFA, care speră să câștige peste 500 de milioane de dolari din bilete, drepturi de difuzare și alte venituri comerciale de la Campionatul Mondial, a declarat că fanii care au câștigat loteria biletelor vor fi informați până pe data de 8 martie.
Prima etapă pentru achiziționarea de bilete a început pe 19 ianuarie și s-a terminat astăzi. FIFA a spus că va verifica cererile înainte de alocarea biletelor. Organismul mondial a declarat că va adopta principiul "primul venit, primul servit” în legătură cu vânzarea de bilete, în funcție de ceea ce este încă disponibil.
CITEȘTE ȘI:
Suporterii își doresc foarte mult să facă rezervări de bilete pentru meciurile de la Campionatul Mondial din Qatar, chiar dacă tragerea la sorți este pe 1 aprilie. Campionatul Mondial din Qatar va avea loc între 21 noiembrie şi 18 decembrie 2022.
Camerele de hotel sau apartamentele de închiriat vor fi disponibile prin intermediul unui site web la sfârșitul acestui an. Doar aproximativ 90.000 de camere vor fi puse la dispoziția publicului, 40.000 fiind rezervate pentru echipe, oficiali, sponsori și mass-media. Qatar Airways, un sponsor FIFA, vinde deja pachete care includ zboruri, hoteluri și bilete garantate.
Organizatorii Cupei Mondiale au spus, de asemenea, că vor veni peste 1,2 milioane de vizitatori. Faza grupelor include 32 de echipe cu meciuri pe parcursul a 12 zile și se așteaptă 559.000 de persoane, cu un vârf de 276.000 de deținători de bilete în jurul zilelor de 27 și 28 noiembrie, necesitând aproximativ 128.000 de camere, conform detaliilor furnizate luna trecută AP.
Categoria 1 | Categoria 2 | Categoria 3 | Categoria 4
  • Meciul de deschidere: 546 € / 388 € / 267 € / 49 €
  • Meciurile din grupe: 194 € / 145 € / 61 € / 10 €
  • Optimi de finală: 242 € / 182 € / 85 € / 17 €
  • Sferturi de finală: 376 € / 254 € / 182 € / 73 €
  • Semifinale: 844 € / 582 € / 315 € / 121 €
  • Finala mică: 376 € / 267 € / 182 € / 73 €
  • Finala: 1418 € / 885 € / 533 € / 182 €
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo