Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Care este starea lui Messi înainte de duelul cu Mexic de la Cupa Mondială! Reacția selecționerului Argentinei

Bianca Dumitru

Publicat 25/11/2022 la 18:26 GMT+2

Argentina se pregătește în aceste zile pentru meciul cu Mexic, contând pentru a doua etapă a grupelor de la turneul final al Campionatului Mondial din Qatar 2022. Selecționerul Lionel Scaloni a vorbit despre starea lui Lionel Messi, care s-a antrenat separat.

Lionel Messi droht bei der WM 2022 das frühe Aus

Credit imagine: Getty Images

Argentina a debutat cu stângul la turneul final al Campionatului Mondial din Qatar, după ce a cedat cu scorul 1-2 în meciul cu Arabia Saudită. Sud-americanii sunt obligați să câștige următoarele două dueluri, cu Mexic și Polonia, pentru a se asigura că obțin calificarea în optimile competiției.
Cu doar două zile înainte de meciul cu Mexic, Lionel Messi s-a antrenat joi separat de restul colegilor săi, stârnind îngrijorarea susținătorilor Argentinei.
Conform jurnaliștilor din Spania, starul celor de la PSG a lucrat individual pentru a se recupera după înfrângerea suferită în fața Arabiei Saudite, în meciul de debut, atunci când a acuzat mai multe probleme de ordin fizic încă de la încălzire.
Cu mai puțin de 30 de ore înaintea duelul cu Mexic, selecționerul Argentinei a vorbit despre starea jucătorilor săi, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, ca urmare a eșecului cu Arabia Saudită.
Cine va câștiga trofeul Cupei Mondiale 2022?
Citește și:

Messi, apt pentru duelul cu Mexic

Lionel Scaloni a spus că toți fotbaliștii din echipa lui sunt bine, inclusiv Lionel Messi, aceștia având nevoie doar de a se mobiliza foarte bine pentru partida de sâmbătă seara.
"Messi s-a antrenat și chiar a făcut-o bine. Nu toată lumea a fost pe teren pentru că cei care au jucat în primul meci au făcut recuperare. Este bine și cu siguranță nu vom avea probleme fizice. Toți jucătorii sunt bine.
Primul meci a afectat echipa, însă am văzut o reacție imediată. Singurul lucru pe care trebuie să îl facem este să ridicăm capul și sunt sigur că echipa va reuși asta. E posibil să apară schimbări în echipă, vom face o analiză", a declarat Lionel Scaloni, potrivit Globo.
Argentina este pe ultimul loc în clasamentul grupei C după prima etapă, cu 0 puncte. Lider este Arabia Saudită, cu 3 puncte, în timp ce Polonia și Mexic ocupă pozițiile 2 și 3, cu câte un punct.
Meciul dintre Argentina și Mexic, decisiv pentru naționala lui Messi în vederea calificării în optimi, este programat sâmbătă seară, de la ora 21:00.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo