Cristiano Ronaldo înaintea finalei Campionatului Mondial: "Iubesc Argentina. Multă lume nu știe"

Cristiano Ronaldo a dezvăluit că iubește Argentina, chiar înaintea ultimului act al Campionatului Mondial, într-un live pe Instagram alături de Georgina Rodriguez. Partenera sa de viață este născută în țara sud-americană, motiv pentru care CR7 a dezvăluit aceste lucruri, însă fanii au speculat repede momentul și au spus că jucătorul își va susține marele rival în finala cu Franța.

Cristiano Ronaldo la Cupa Mondială 2022

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Cristiano Ronaldo și-a pus fanii pe jar după ce a declarat într-un live pe Instagram că iubește Argentina. Mulți au speculat momentul și au interpretat dragostea lui CR7 pentru țara din America de Sud ca un mesaj de susținere pentru finala Cupei Mondiale, pe care Messi & Co o dispută duminică, împotriva Franței.
Fostul jucător al lui Manchester United a menționat că Georgina Rodriguez, cea care îi este parteneră de viață, este din Argentina, de unde și atașamentul lui față de această țară. Probabil că Ronaldo nu a intenționat să transmită că este fan al naționalei antrenate de Lionel Scaloni în ultimul act al Mondialului, însă fanii au avut diferite interpretări pentru spusele sale.
"Argentina, Argentina. Iubita mea e din Argentina. Multă lume nu știe asta. E jumătate argentiniancă, jumătate spanioloaică. Iubesc Argentina. Lumea crede că nu-mi place Argentina, dar îmi place mult", a spus Cristiano Ronaldo, într-un video devenit viral înainte de finala Campionatului Mondial.
Argentina și Franța au cote egale la casele de pariuri, iar bookmarkerii se așteaptă la o partidă foarte echilibrată. Este foarte probabil ca o sclipire din partea unuia dintre fotbaliștii celor două naționale să facă diferență, ținând cont că ambele au arătat un joc solid până în acest moment.
Citește și:

Cristiano Ronaldo s-a antrenat la baza de pregătire a lui Real Madrid

Lusitanul s-a înțeles cu Florentino Perez pentru a i se permite să își mențină forma fizică la baza Realului, însă președintele clubului din capitala Spaniei nu îl vede pe Ronaldo ca pe o opțiune serioasă în ofensiva trupei lui Carlo Ancelotti, considerând că vârsta sa înaintată nu poate aduce un plus.
Cristiano Ronaldo a reluat antrenamentele, chiar dacă nu are echipă în acest moment. Oferta uriașă din Arabia Saudită a celor de la Al-Nassr rămâne valabilă, dar nimic nu s-a decis până în acest moment.
Dacă din punct de vedere financiar, Al-Nassr pare alegerea ideală, portughezul așteaptă în continuare oferte din partea cluburilor de top din Europa. Așa cum a menționat și în interviul care a dus la despărțirea sa de Manchester United, Ronaldo simte că încă mai poate juca la cel mai înalt nivel al său.
Cu toate acestea, mai multe cluburi i-au închis ușa starului portughez. Echipe precum Atletico Madrid, Bayern Munchen sau Real Madrid nu îl doresc pe Ronaldo, chiar dacă acesta se antrenează la baza fostei sale echipe și arată că a rămas în relații bune cu campioana Spaniei.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo