Eurosport
Croația a câștigat finala mică a Cupei Mondiale, împotriva Marocului! Primă repriză spectaculoasă, cu 3 goluri
De
Publicat 17/12/2022 la 17:54 GMT+2
Croația a câștigat finala mică a Campionatului Mondial din Qatar, în fața naționalei Marocului. Finalista din 2018 s-a impus cu 2-1, toate golurile fiind marcate în prima repriză. Modric & Co încheie pe locul 3, după ce, în Rusia, a pierdut finala împotriva Franței.
Josko Gvardiol of Croatia celebrates after scoring the team's first goal during the FIFA World Cup Qatar 2022 3rd Place match between Croatia and Morocco at Khalifa International Stadium
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Dani Morar
Croația și Maroc au oferit un meci specatculos în finala mică a Campionatului Mondial din Qatar. Naționala lui Luka Modric și compania s-a impus cu 2-1, toate golurile partidei fiind marcate în prima repriză. Startul de meci a fost unul nebun, după doar 10 minute tabela indicând scorul de 1-1. În partea secundă, ambele echipe au cerut câte un penalty, iar spiritele s-au încins puțin pe final.
Croația a deschis scorul după numai 7 minute, în urma unei faze fixe. Gvardiol a marcat cu capul cu o execuție a la Van Persie și și-a adus echipa în avantaj. Marocanii au replicat repede, iar după doar 2 minute au egalat, prin Achraf Dari. Fundașul central a reluat cu capul o minge care l-a găsit singur în zona careului mic.
Luka Modric a irosit o ocazie foarte bună în minutul 24. Mijlocașul lui Real Madrid a driblat la marginea careului și și-a trecut mingea pe piciorul stâng. A tras apoi puternic, iar Bono a prins în doi timpi, având ceva dificultăți.
Maroc a avut o ocazie importantă după o jumătate de oră, dar șutul lui El Khannous a trecut mult peste poartă. Africanii au mai avut o șansă, prin Youssef El Nesyri, dar lovitura sa de cap s-a dus pe lângă. Croații au intrat în avantaj la pauză, grație golului superb marcat de Mislav Orsic. Mijlocașul a primit o pasă pe jos în partea stângă și a șutat superb la colțul lung. Mingea l-a depășit pe portarul advers și a lovit bara înainte de a intra în poartă.
Citește și:
Croația, locul 3 la Campionatul Mondial din Qatar, după ce a învins Maroc
Același Orsic a avut o nouă ocazie în debutul părții secunde, dar mingea a trecut de puțin pe lângă bară. Marko Livaja a irosit și el o pasă bună venită de la Lovro Majer, cel care a trimis peste apărarea adversă, găsindu-și colegul în poziție ideală.
Majer a scăpat apoi singur cu portarul advers, însă se afla în unghi și a fost nevoit să se întoarcă și să centreze. Pasa sa nu a găsit niciun coechipier în careu, iar faza s-a răcit. Anass Zarouy a trimis din nou pe lângă poartă în minutul 66, din interiorul careului.
Nikola Vlasic a tras puternic de la mare distanță, însă mingea a prins altitudine și a trecut peste poarta lui Bono. În minutul 74, Gvardiol a făcut o cursă senzațională, iar la câteva secunde după ce a respins din apărare, se afla în careul advers pentru a finaliza o fază de atac. Fundașul croat a primit o pasă în careul advers și a căzut, cerând lovitură de la 11 metri, dar arbitrul nici măcar nu a verificat faza la monitorul VAR.
El Nesyri a irosit și el o ocazie uriașă un minut mai târziu, atunci când s-a trezit singur cu portarul. Hakimi a cerut penalty și el la faza imediat următoare, dar centralul partidei a ignorat din nou protestele jucătorilor. Spiritele s-au încins în ultimele 5 minute, marocanii fiind foarte nervoși pe deciziile arbitrului. Mateo Kovacic a scăpat singur cu portarul cu 3 minute înainte de final, dar a șutat alături, irosind ocazia de a securiza victoria.
S-a încheiat 2-1, iar Croația încheie Campionatul Mondial din Qatar pe locul 3, asta după ce a fost finalistă în 2018, atunci când a pierdut finala împotriva Franței.
Finala dintre Argentina și Franța, de la Campionatul Mondial din Qatar 2022, este programată duminică, 18 decembrie, de la ora 17:00. Meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo