Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată topul portarilor favoriți să câștige Mănușa de Aur la Cupa Mondială din Qatar 2022

Bianca Dumitru

Actualizat 07/12/2022 la 16:44 GMT+2

Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 a ajuns la faza sferturilor de finală. După primele partide de la turneul final, specialiștii au anunțat cine sunt portarii care au cele mai mari șanse să-și adjudece Mănușa de Aur.

USA's forward #10 Christian Pulisic (C bottom) kicks the ball to hit the post as England's goalkeeper #01 Jordan Pickford (C top) fails to stop it during the Qatar 2022 World Cup Group B football match between England and USA at the Al-Bayt Stadium in Al

Credit imagine: Getty Images

Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 a trecut și de faza optimilor de finală, doar 8 echipe rămânând în continuare în lupta pentru marele trofeu.
După primele partide disputate la turneul final, statisticienii de la site-ul Squawka au prezentat cine sunt portarii care au cele mai mari șanse să-și adjudece Mănușa de Aur, trofeu acordat celui mai bun goalkeeper al competiției.
În acest moment, favorit să primească această distincție este Jordan Pickford, care și-a păstrat poarta intactă în 3 dintre cele 4 meciuri disputate de Anglia în Qatar. Englezul a încasat doar două goluri, ambele în duelul cu Iran, ulterior Pickford menținând tabela nemodificată în partidele cu SUA, Țara Galilor și Senegal.
Portarul echipei lui Gareth Southgate este urmat în top de Alisson, goalkeeper-ul Braziliei, și de Thibaut Courtois și Aymen Dahmen, portarii Belgiei și Tunisiei. Aceștia au câte două partide în care nu au încasat niciun gol.
Citește și:

Topul portarilor cu cele mai multe intervenții salvatoare la Cupa Mondială din Qatar

În ceea ce privește ierarhia goalkeeper-ilor cu cele mai multe intervenții salvatoare la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022, lider este polonezul Wojciech Szczesny, care a blocat 23 de șuturi ale adversarilor în cele 4 partide disputate.
Pe locul 2 se află sârbul Vanja Milinkovic-Savic, care a intervenit în 16 faze periculoase în 3 meciuri, iar podiumul este completat Andries Noppert, portarul Olandei, care a parat 15 șuturi în 4 dueluri.
La ultima ediție a Cupei Mondiale, în Rusia 2018, Mănușa de Aur a ajuns la Thibaut Courtois, care a avut 3 partide fără gol primit și 27 de intervenții salvatoare, ajutându-și echipa să ajungă până în finala mică a competiției, pe care a câștigat-o în fața Angliei.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo