Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa Mondială 2022 | Reacții dure după Anglia 0-0 SUA! Southgate, criticat că nu l-a folosit pe cel mai talentat jucător

Bianca Dumitru

Actualizat 26/11/2022 la 09:16 GMT+2

Anglia nu a reușit să învingă reprezentativa Statelor Unite ale Americii, în meciul contând pentru a doua etapă a grupelor de la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar. După meci, Gary Neville și Michael Owen au criticat decizia lui Gareth Southgate de a nu-l folosi pe Phil Foden.

Phil Foden of England reacts in the dugout prior to the FIFA World Cup Qatar 2022 Group B match between England and USA at Al Bayt Stadium on November 25, 2022 in Al Khor, Qatar

Credit imagine: Getty Images

Anglia și SUA au remizat aseară, scor 0-0, în ultimul meci al etapei a doua din grupa B de la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar.
Deși au avut un debut perfect la Cupa Mondială, impunându-se cu 6-2 în fața Iranului în meciul inaugural, englezii nu au mai găsit golul în duelul cu americanii.
Rezultatul i-a dezamăgit pe englezi, care au criticat deciziile luate de Gareth Southgate pe parcursul partidei. De pildă, Gary Neville a spus că selecționerul a greșit lăsându-l pe Phil Foden pe banca de rezerve, acesta fiind cel mai talentat jucător din echipă.
"Știu că Phil Foden nu joacă, dar pentru Phil Foden să nu joace pentru Anglia este o adevărată rușine pentru că este un talent imens. Cred că este cel mai bun jucător al nostru, cel mai talentat jucător al nostru de departe. Ar trebui să joace în această echipă", a declarat Neville încă de la pauza meciului.
Citește și:

Englezii, nemulțumiți că Foden a fost doar rezervă

Michael Owen a fost de aceeași părere, vorbind și el despre motivul pentru care Phil Foden nu a fost folosit în remiza cu SUA. Fostul fotbalist a scris un mesaj pe contul său de Twitter, care a stârnit apoi numeroase reacții din partea fanilor.
"Sunt surprins că am folosit 14 jucători până acum, dar cel mai talentat fotbalist al nostru este încă pe bancă", a notat Owen.
Apoi, mai mulți susținători ai naționalei Angliei și-au exprimat și ei frustrarea față de decizia lui Southgate de a nu-l folosi pe Foden. Printre cei care au comentat se află și jurnalistul Piers Morgan.
Alți suporteri au notat că "este o crimă de război să-l folosești pe Mount în detrimentul lui Foden în acest moment" sau că "oricine are o jumătate de neuron știe că Foden ar trebui să joace".
Phil Foden a fost folosit doar 21 de minute la turneul final, fiind trimis în locul lui Mason Mount în meciul contra Iranului, din prima etapă a grupelor Cupei Mondiale.
Pentru Anglia urmează marți, de la ora 21:00, duelul cu Țara Galilor, ultimul din faza grupelor.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo