Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa Mondială are prioritate! Ideea inedită a unui suporter pentru a se asigura că nu ratează niciun meci

Bianca Dumitru

Actualizat 25/11/2022 la 21:57 GMT+2

Turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie. Un suporter din Spania a făcut tot posibilul, încă de la începutul lunii noiembrie, pentru a se asigura că nu va fi deranjat din fața televizorului pe tot parcursul competiției.

Fan Qatar

Credit imagine: Getty Images

Turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie. Încă dinainte de startul competiției, suporterii au făcut tot posibilul pentru a se asigura că se vor putea bucura de cele 64 de meciuri.
Unii și-au luat liber de la serviciu și au plecat în Qatar, iar alții au impresionat prin creativitate. Un microbist din Spania s-a dovedit extrem de inventiv, conturând un contract pe care i l-a dat soției să-l semneze.
Acest "act oficial" includea clauze foarte clare prin care bărbatul trebuia să fie lăsat să urmărească liniștit toate partidele din Qatar.
"Don Alexander are o dorință teribilă de a vedea cea mai importantă, electrizantă și emoționantă competiție fotbalistică dintre toate. Campionatul Mondial se dispută o dată la 4 ani", a notat suporterul, care a precizat că nu trebuie să fie deranjat de la niciunul dintre meciuri, oricât de neinteresant ar fi prin prisma șanselor de calificare sau ale echipelor angrenate.
Citește și:
În plus, bărbatul și-a dorit ca niciun alt program de televiziune să nu aibă prioritate în fața celor care transmit Campionatul Mondial, dar și ca soția lui să îi asculte comentariile pe care acesta le va avea de făcut în legătură cu competiția.
De asemenea, în ceea ce îi privește pe Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, spaniolul a menționat că va striga "SIIIU" la fiecare gol marcat de starul portughez, dar și că va pune pe peretele din sufragerie un tabloul cu Messi ridicând trofeul mondial, în cazul în care Argentina se va impune în finală.
Toate clauzele suporterului din Spania au fost acceptate de soția lui, care și-a pus semnătura pe contract. Documentul a fost semnat încă de la începutul lunii noiembrie, bărbatul dovedindu-se prevăzător fața de situația în care soția ar fi vrut să negocieze vreun aspect.
Cine va câștiga trofeul Cupei Mondiale 2022?
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo