Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CUPA MONDIALĂ, ZIUA A 3-A. ARGENTINA ȘI FRANȚA DEBUTEAZĂ LA CM 2022. PROGRAMUL MECIURILOR

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 22/11/2022 la 08:11 GMT+2

Campionatul Mondial din 2022 a debutat duminică seara, cu meciul dintre Qatar și Ecuador, iar luni a continuat cu alte trei partide, în care au intrat în luptă și două dintre favorite, Anglia și Olanda. Astăzi sunt programate alte 4 meciuri, în care vor lua startul Argentina și Franța.

Argentina

Credit imagine: Getty Images

Campionatul Mondial din Qatar a debutat duminică seara, pe arena Al Bayt, din orașul Al Khor, acolo unde 60.000 de fani au luat parte la evenimentul de deschidere, precum și la cel dintâi meci din grupa A, unde țara gazdă, Qatar, a primit vizita Ecuadorului.
Ieri au avut loc alte trei partide, respectiv al doilea meci din grupa A, Senegal - Olanda, încheiat cu scorul de 0-2, și cele două dueluri din prima etapă a grupei B,
Astăzi sunt programate partidele din grupele C și D, în care își vor face debutul în Qatar, la primul Mondial din istorie organizat iarna, alte favorite ale competiției, Argentina și Franța.
Toate meciurile de la Campionatul Mondial vor putea fi urmărite în direct la TVR și în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro, unde vă vom ține la curent cu cele mai importante informații venite din Qatar, în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie, până când una dintre țările participante va ridica trofeul deasupra capului.

CAMPIONATUL MONDIAL 2022 | ZIUA A 3-A

Ziua a treia de la Campionatul Mondial propune patru partide interesante, două dintre favorite urmând a debuta la turneul final din acest an.
Primul meci este programat de la ora 12:00, când echipa lui Lionel Messi, Argentina, va înfrunta Arabia Saudită, într-un meci contând pentru grupa C. Partida va avea loc pe Lusail Iconic Stadium, arenă cu o capacitate de 80.000 de locuri, care a fost inaugurat în acest an.
Apoi, de la ora 15:00, Danemarca și Tunisia se vor duela în primul meci contând pentru grupa D. Partida va avea loc pe Education City Stadium, care a fost inaugurat în 2020, având o capacitate de 40.000 de locuri.
De la ora 18:00 este programat al doilea duel din grupa C, Mexic - Polonia, care se va disputa pe stadionul 974, care are 40.000 de locuri și a fost inaugurat în 2021, iar apoi, de la ora 21:00, Franța o va întâlni pe Australia, în a doua partidă contând pentru grupa D, care va avea loc pe Al Janoub Stadium, care are o capacitate de 40.000 de locuri, fiind inaugurat în 2019.

PROGRAMUL ZILEI A 3-A DE LA CAMPIONATUL MONDIAL

  • Argentina - Arabia Saudită, ora 12:00, grupa C
  • Danemarca - Tunisia, ora 15:00, grupa D
  • Mexic - Polonia, ora 18:00, grupa C
  • Franța - Australia, ora 21:00, grupa D
Eurosport a realizat analiza echipelor din fiecare grupă, așa că iată mai jos preview-urile Grupelor A și B înaintea Campionatului Mondial din 2022.

LOTURILE ECHIPELOR CARE VOR DEBUTA MARȚI LA CM 2022

1. Argentina
Portari: Emiliano Martinez (Aston Villa), Geronimo Rulli (Villarreal), Franco Armani (River Plate)
Fundași: Nahuel Molina (Atletico Madrid), Gonzalo Montiel (Sevilla), Cristian Romero (Tottenham), German Pezzella (Real Betis), Nicolas Otamendi (Benfica), Lisandro Martinez (Manchester United), Marcos Acuna (Sevilla), Nicolas Tagliafico (Olympique Lyon), Juan Foyth (Villarreal)
Mijlocași: Rodrigo De Paul (Atletico Madrid), Leandro Paredes (Juventus), Alexis Mac Allister (Brighton), Guido Rodriguez (Real Betis), Enzo Fernandez (Benfica), Exequiel Palacios (Bayer Leverkusen)
Atacanți: Angel Di Maria (Juventus), Lautaro Martinez (Inter), Julian Alvarez (Manchester City), Angel Correa (Atletico Madrid), Paulo Dybala (AS Roma), Lionel Messi (PSG)
2. Mexic
Portari: Guillermo Ochoa (America), Alfredo Talavera (Juárez), Rodolfo Cota (León)
Fundași: Héctor Moreno (Monterrey), Jesús Gallardo (Monterrey), Néstor Araujo (America), César Montes (Monterrey), Jorge Sánchez (Ajax), Gerardo Arteaga (Genk), Jesús Angulo (UANL), Kevin Álvarez (Pachuca), Johan Vásquez (Cremonese)
Mijlocași: Andrés Guardado (Betis), Héctor Herrera (Houston Dynamo), Edson Álvarez (Ajax), Orbelín Pineda (AEK Atena), Uriel Antuna (Cruz Azul), Érick Gutiérrez (PSV Eindhoven), Carlos Rodríguez (Cruz Azul), Roberto Alvarado (Guadalajara), Luis Romo (Monterrey), Diego Lainez (Sporting Braga), Alexis Vega (Guadalajara), Érick Sánchez (Pachuca), Luis Chávez (Pachuca)
Atacanți: Raúl Jiménez (Wolverhampton Wanderers), Hirving Lozano (Napoli), Henry Martín (America), Rogelio Funes Mori (Monterrey), Santiago Giménez (Feyenoord)
3. Polonia
Portari: Lukasz Skorupski (Bologna/Italia), Wojciech Szczesny (Juventus/Italia)
Fundaşi: Jan Bednarek (Aston Villa/Anglia), Bartosz Bereszynski (Sampdoria/Italia), Matty Cash (Aston Villa/Anglia), Kamil Glik (Benevento/Italia), Robert Gumny (Augsburg), Artur Jedrzejczyk (Legia Varşovia), Jakub Kiwior (Spezia/Italia), Mateusz Wieteska (Clermont/Franţa), Nicola Zalewski (AS Roma/Italia)
Mijlocaşi: Krystian Bielik (Birmingham City/Anglia), Przemyslaw Frankowski (Lens/Franţa), Kamil Grosicki (Pogon Szczecin), Jakub Kaminski (Wolfsburg/Germania), Grzegorz Krychowiak (Al-Shabab/Arabia Saudită), Michal Skoras (Lech Poznan), Damian Szymanski (AEK Atena/Grecia), Sebastian Szymanski (Feyenoord/Olanda), Piotr Zielinski (Napoli/Italia), Zurkowski (Fiorentina/Italia).
Atacanţi: Robert Lewandowski (FC Barcelona/Spania), Arkadiusz Milik (Juventus/Italia), Krysztof Piatek (Salernitana/Italia), Karol Swiderski (Charlotte FC/SUA).
4. Arabia Saudită
Portari: Mohammed Al-Owais (Al-Hilal), Nawaf Al-Aqidi (Al-Nassr), Mohammed Al Rubaie Al-Yami (Al-Ahli)
Fundași: Yasser Al-Shahrani (Al-Hilal), Hassan Tambakti (Al-Shabab), Abdulelah Al-Amri (Al-Nassr), Abdullah Mado (Al-Nassr), Ali Al-Bulaihi (Al-Hilal), Saud Abdulhamid (Al-Hilal), Sultan Al-Ghanam (Al-Nassr), Mohammed Al-Breik (Al-Hilal)
Mijlocași: Salman Al-Faraj (Al-Hilal), Riyadh Sharahili (Abha), Ali Al-Hassan (Al-Nassr), Mohamed Kanno (Al-Hilal), Abdulelah Al-Malki (Al-Hilal), Sami Al-Najei (Al-Nassr), Abdullah Otayf (Al-Hilal), Nasser Al-Dawsari (Al-Hilal), Abdulrahman Al-Aboud (Al-Ittihad), Salem Al-Dawsari (Al-Hilal), Hattan Bahebri (Al-Shabab)
Atacanți: Nawaf Al-Abed (Al-Shabab), Haitham Asiri (Al-Ahli), Saleh Al-Shehri (Al-Hilal), Firas Al-Buraikan (Al-Fateh)
5. Franța
Portari: Alphonse Areola (West Ham), Hugo Lloris (Tottenham), Steve Mandanda (Rennes)
Fundași: Lucas Hernandez (Bayern Munchen), Théo Hernandez (AC Milan), Axel Disasi (AS Monaco), Ibrahima Konaté (Liverpool), Jules Koundé (FC Barcelona), Benjamin Pavard (Bayern Munchen), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern Munchen), Raphaël Varane (Manchester United)
Mijlocași: Eduardo Camavinga (Real Madrid), Youssouf Fofana (Monaco), Mattéo Guendouzi (OM), Adrien Rabiot (Juventus), Aurélien Tchouaméni (Real Madrid), Jordan Veretout (OM)
Atacanți: Kingsley Coman (Bayern Munich), Ousmane Dembélé (FC Barcelona), Olivier Giroud (AC Milan), Antoine Griezmann (Atlético de Madrid), Kylian Mbappe (PSG), Christopher Nkunku (Leipzig), Marcus Thuram (Borussia Mochengladbach)
6. Australia
Portari: Matt Ryan (Copenhaga), Andrew Redmayne (Sydney FC), Danny Vukovic (Central Coast Mariners)
Fundași: Nathaniel Atkinson (Hearts), Joel King (OB), Aziz Behich (Dundee), Kye Rowles (Hearts), Milos Degenek (Columbus Crew), Harry Souttar (Stoke City), Thomas Deng (Albirex Nigata), Bailey Wright (Sunderland). ), Fran Karacic (Brescia)
Mijlocași: Keanu Baccus (St. Mirren), Jackson Irvine (St. Pauli), Cam Devlin (Hearts), Riley McGree (Middlesbrough), Ajdin Hrustic (Verona), Aaron Mooy (Celtic)
Atacanți: Martin Boyle (Hibernian), Garang Kuol (Central Coast Mariners), Jason Cummings (Central Coast Mariners), Matthew Leckie (Melbourne City), Mitch Duke (Okyama), Awer Mabil (Cadiz), Craig Goodwin (Adelaide United) , Jamie MacLaren (Melbourne City)
7. Danemarca
Portari: Kasper Schmeichel (Nice/Franţa) şi Oliver Christensen (Hertha Berlin/Germania);
Fundaşi: Daniel Wass (Broendby), Rasmus Nissen Kristensen (Leeds United/Anglia), Jens Stryger Larsen (Trabzonspor/Turcia), Joakim Maehle (Atalanta Bergamo/Italia), Andreas Christensen (FC Barcelona/Spania), Simon Kjaer (AC Milan/Italia), Joachim Andersen (Crystal Palace/Anglia) şi Victor Nelsson (Galatasaray/Turcia);
Mijlocaşi: Pierre-Emile Hojbjerg (Tottenham/Anglia), Thomas Delaney (FC Sevilla/Spania), Christian Eriksen (Manchester United/Anglia) şi Mathias Jensen (Brentford/Anglia);
Atacanţi: Mikkel Damsgaard (Brentford/Anglia), Andreas Skov Olsen (FC Brugea/Belgia), Jesper Lindstrom (Eintracht Frankfurt/Germania), Martin Braithwaite (Espanyol/Spania), Kasper Dolberg (FC Sevilla/Spania), Jonas Wind (Wolfsburg/Germania) şi Andreas Cornelius (FC Copenhaga).
8. Tunisia
Portari: Aymen Dahmen (Sfaxien Sports Club), Mouez Hassen (African Club), Béchir Ben Said (US Monastir), Aymen Mathlouthi (Etoile du Sahel)
Fundaşi: Ali Abdi (Caen, Franţa), Mohamed Drager (FC Lucerne, Elveţia), Ali Maaloul (Al-Ahly, Egipt), Wajdi Kechrida (Atromitos Athens, Grecia), Nader Ghandri (Club Africain, Tunisia), Yassine Meriah ( Esperance Sportif de Tunis), Bilel Ifa (Kuweit FC), Dylan Bronn (Salernitana, Italia), Montassar Talbi (FC Lorient, Franţa)
Mijlocaşi: Ellyes Skhiri (FC Köln, Germania), Ghailene Chaalali (Espérance Sportif de Tunis), Aissa Laidouni (Ferencváros, Ungaria), Mohamed Ali Ben Romdhane (Espérance Sportif de Tunis), Ferjani Sassi (Al-Duhail, Qatar), Hannibal Mejbri (Birmingham, Anglia)
Atacanți: Youssef Msakni (Al-Arabi SC, Qatar), Seifeddine Jaziri (Zmalek, Egipt), Naïm Sliti (Ettifaq, Arabia Saudită), Issam Jebali (Odense Boldklub, Danemarca), Taha Yassine Khenissi (Kuweit FC), Anis Ben Slimane (Bröndby, Danemarca), Wahbi Khazri (Montpellier, Franţa)
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo