Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

De la goluri în prima ligă din România la omul meciului în prima etapă de la CM din Qatar

Eurosport
DeEurosport

Publicat 22/11/2022 la 21:32 GMT+2

Un fost mijlocaș din campionatul României a primit astăzi trofeul pentru cel mai bun om de pe teren în partida dintre Danemarca și Tunisia, din prima etapă a fazei grupelor de la Cupa Mondială din Qatar, reușind să facă față cu brio forței danezilor.

Aissa Laidouni, Danimarca-Tunisia, Mondiali, Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Deși până de curând nu a jucat la un nivel foarte înalt, ci mai degrabă în ligile inferioare din Franța sau în prima ligă românească, tunisianul Aissa Laidouni a debutat astăzi la Campionatul Mondial în tricoul Tunisiei, a făcut un meci foarte bun și a fost răsplătit la finalul jocului atât cu un punct important pentru echipa sa, cât și cu un trofeu individual pe care cu siguranță îl va ține minte toată viața.

De la FC Voluntari la omul meciului la Cupa Mondială

Legitimat în prezent în Ungaria, la Ferencvaros, Aissa Laidouni a făcut un meci de excepție la debutul său pentru naționala Tunisiei la un Campionat Mondial, după ce a bifat prima selecție în luna martie a anului trecut. Mijlocașul de 25 de ani a jucat timp de 2 ani în prima ligă din România, făcând parte din lotul celor de la FC Voluntari între iulie 2018 și august 2020, fiind la acel moment prima sa experiență în afara granițelor țării în care s-a născut și a crescut, Franța.
Nu a avut niciodată loc în selecționata "cocoșului galic", astfel că s-a decis să răspundă pozitiv la inițiativa africanilor de a-l selecționa și a obținut alături de tunisieni participarea la Mondialul din Qatar.
La meciul de debut, statisticile înregistrate de Laidouni au fost printre cele mai bune ale jucătorilor de pe teren, cu 82% acuratețe a paselor, 5 din 6 dueluri câștigate la nivelul solului, o intercepție și două tacklinguri reușite, fiind printre cei care au pus serios umărul la remiza pe care Tunisia a obținut-o în fața danezilor.
La finalul meciului încheiat la egalitate în fața unei selecționate mult mai bine cotate, cea a Danemarcei, Aissa Laidouni a fost desemnat omul meciului, a fost premiat în acest sens de sponsorul Budweiser și a declarat că echipa sa a căutat victoria, fără a avea intenția de a lăsa capul plecat în fața naționalei din Europa, cu toate că rezultatul final este unul mulțumitor. De asemenea, fostul mijlocaș de la FC Voluntari a lăudat fanii prezenți să-i susțină pe tunisieni, le-a mulțumit și le-a promis că va da totul pe teren alături de colegii săi pentru ca Tunisia să facă un turneu final onorabil.
"Sunt mulţumit de primul meu meci la Cupa Mondială, dar cel mai important lucru este rezultatul echipei.
Sunt mulţumit de jocul prestat şi sperăm să continuăm la fel de bine şi împotriva Australiei. Ştiam că va fi greu împotriva Danemarcei, dar nu am venit aici să remizăm, chiar am venit cu gândul să obținem o victorie. Am avut şanse, dar până la urmă, suntem mulţumiţi şi cu un scor egal.
Este Cupa Mondială, nu o competiţie minoră, este cea mai importantă din fotbal. Cu fanii pe care îi avem aici în Qatar este incredibil. Este important să le arătăm că avem această determinare şi că vrem să dăm totul pentru Tunisia şi pentru suporteri. Le mulţumim mult", a declarat Laidouni la finalul meciului.
Citește și:

Parcursul carierei lui Aissa Laidouni

Născut în Franța din părinți de origine algeriană și tunisiană, Aissa Laidouni a învățat fotbalul la academia lui Angers, echipă pentru care a bifat un singur meci în Ligue 1, în sezonul 2015/16. A mai fost împrumutat la cluburi franceze precum Les Herbiers sau FC Chambly, în ligile inferioare, însă la 21 de ani a făcut pentru prima dată pasul în afara țării, alegând să vină în România, la FC Voluntari, când era cotat la 200 de mii de euro.
A bifat 56 de prezențe în tricoul ilfovenilor, a marcat de 7 ori și a oferit 5 pase decisive, având mai multe momente când s-a arătat decisiv pentru Voluntari. Nu a jucat decât în sezonul regular și în play-out, însă cota sa a crescut la 500 de mii de euro, iar din vara anului 2020 a fost cumpărat de Ferencvaros cu 600 de mii de euro, semnând un contract valabil 3 ani.
Pentru formația maghiară a jucat în 102 partide, a înscris 9 goluri și a oferit 16 assist-uri, reușind să câștige și primele sale trofee din carieră, campionatul în 2020/21 și event-ul la finalul sezonului precedent (campionatul și Cupa Ungariei).
La naționala Tunisiei joacă din martie 2021, a jucat astăzi pentru a 25-a oară pentru prima reprezentativă a africanilor și are la activ un gol marcat. Conform Transfermarkt, cota sa actuală de piață este de 4 milioane de euro, însă dacă va continua parcursul bun la Mondial, aceasta va putea crește și mai mult.
Niciodată în istoria participărilor la Cupa Mondială nu a reușit Tunisia să treacă de faza grupelor, însă remiza de astăzi obținută cu Danemarca și jocul prestat le poate da mari speranțe africanilor, mai ales că danezii au ratat o singură dată ieșirea din grupe în cele 5 participări la Mondial.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo