Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Declarația lui Lionel Scaloni după prima victorie de la Mondial: "Așa trăiesc argentinienii! E greu de înțeles"

Bianca Dumitru

Publicat 27/11/2022 la 09:03 GMT+2

Argentina a reușit să se impună cu 2-0 în fața Mexicului, în meciul contând pentru a doua etapă a grupelor de la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022. După meci, selecționerul Lionel Scaloni a făcut declarații emoționante.

Lionel Scaloni donne de la voix, derrière Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

Argentina a obținut aseară prima victorie de la această ediție a turneului final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022. "Pumele" s-au impus cu scorul de 2-0 în fața Mexicului, în urma golurilor marcate de Lionel Messi și Enzo Fernandez.
Echipa lui Lionel Scaloni și-a păstrat, astfel, șansele la calificarea în optimile competiției, care va fi decisă în urma duelului cu Polonia, din ultima etapă a grupelor.
La finalul partidei cu Mexic, selecționerul Argentinei a vorbit despre emoțiile pe care le-au simțit toți susținătorii echipei sale, dar și cei implicați direct, jucătorii și membrii staff-ului.
Scaloni s-a declarat mulțumit că lucrurile au mers bine pentru jucătorii săi în partea a doua a meciului și a lăudat prestația lui Lionel Messi, care a avut un rol foarte important în stabilirea scorului final.
"Așa trăiesc fanii argentinieni, te emoționezi și trăiești jocul într-un mod greu de explicat. Toată lumea suferă, prietenii, familia... este greu de înțeles în alte culturi sau țări. Nu este vorba doar despre un meci de fotbal.
Când ieși pe teren știind că e despre totul sau nimic, e foarte greu. Tricoul asta cântărește mult mai mult. Trebuie să înfrunți meciurile fără teamă.
În repriza secundă am făcut un pas înainte, a mers bine. Sunt momente când nu ne iese. Lionel Messi a făcut ceea ce știe să facă cel mai bine", a declarat Lionel Scaloni pentru TyC Sports.
Citește și:

MESSI, DISCURS ENTUZIASMANT, DUPĂ CE A STRĂLUCIT CU MEXIC

După meciul cu Mexic, Messi a sărbătorit alături de colegi și de fani la finalul partidei, iar apoi a oferit și primele declarații despre duelul din a doua etapă a grupelor.
Căpitanul Argentinei a recunoscut că a fost un meci greu, dar că echipa a avut răbdare pentru că știa că victoria va veni într-un fel sau altul. În același timp, Messi a subliniat că succesul reprezintă o deblocare, dar a atras atenția că echipa trebuie să dea totul în continuare, pentru că de acum înainte vor fi numai finale de jucat.
"Primul meci ne-a costat mult. E normal, pentru că au existat mulți factori, au fost mulți băieți care au jucat prima Cupă Mondială, programul... Nu sunt scuze, dar nu am ieșit pe teren așa cum ar fi trebuit. Chiar și așa, au fost două goluri izolate care ne-au făcut să pierdem acel meci. Azi trebuia să câștigăm pentru a ne nebloca.
A fost un meci foarte greu, pentru că Mexic joacă bine, are un antrenor grozav și e o echipă pricepută cu mingea. Am jucat așa cum a trebuit să jucăm în prima repriză, cu multă intensitate. Și în repriza secundă, când ne-am liniștit, am redevenit ceea ce suntem cu adevărat.
Știam că azi trebuie să câștigăm și am făcut-o. Cupa Mondială a început azi pentru noi. Dar nu putem coborî brațele acum. Avem doar finale de jucat și nu putem greși. Știam că fanii ne vor susține. Le-am produs multe bucurii, suntem de o vreme împreună în această echipă și suntem uniți, am făcut multe lucruri frumoase", a spus Lionel Messi.
Pentru echipa națională a Argentinei urmează miercuri, de la ora 21:00, ultimul meci din grupă, contra Poloniei.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo