Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Declarațiile lui Scaloni înainte de Olanda-Argentina din sferturile CM. Cum i-a răspuns lui Van Gaal

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/12/2022 la 22:35 GMT+2

În cadrul conferinței de presă premergătoare sfertului de finală de la Cupa Mondială dintre Olanda și Argentina, selecționerul "pumelor" a vorbit despre meciul care are o însemnătate uriașă pentru Leo Messi și i-a răspuns omologului său de pe banca olandezilor, după o afirmație a acestuia.

Scaloni möchte auch für Maradona gewinnen

Credit imagine: SID

Articol scris de Tibi Munteanu
Selecționerul Argentinei a participat astăzi la conferința de presă premergătoare unuia dintre cele mai așteptate meciuri din sferturile de finală ale Campionatului Mondial, având în vedere că poate fi ultima apariție a starului Lionel Messi în cadrul unui astfel de turneu final. Alături de Scaloni a fost prezent și fotbalistul care a primit distincția de cel mai bun jucător de pe teren în meciul cu Polonia, din ultima etapă a fazei grupelor, Alexis Mac Allister.

Aspectul la care Lionel Scaloni e de acord cu Louis van Gaal

Antrenorul de pe banca Argentinei, Lionel Scaloni, a anunțat că este pregătit alături de echipa sa să bifeze o nouă performanță pentru fotbalul sud-american și e încrezător că partida pe care o are de disputat în sferturile de finală va fi una frumoasă, dar a avut și un mesaj pentru fanii "pumelor", pe care i-a îndemnat să se bucure de meci cu speranța că rezultatul final îi va satisface.
"Le-am spus oamenilor să se bucure de meci, de echipa lor. Vom da totul pentru ţara noastră. Sper că rezultatul ne va face fericiţi", a spus Scaloni.
Louis van Gaal a expus părerea sa comparativă referitoare la fotbalul din prezent și cel din urmă cu câteva decenii, spunând că tacticizarea excesivă din timpurile noastre au dus către un fotbal care nu mai este la fel de ofensiv precum în trecut, iar Scaloni a fost de acord cu adversarul său de mâine seară, dar s-a arătat convins de faptul că înfruntarea din sferturi dintre Olanda și Argentina va fi una spectaculoasă, cu un fotbal plăcut ochiului.
"Ce spune Van Gaal nu este o descoperire. Olanda este o echipă foarte echilibrată. Atacă toţi şi se apără toţi. Acum nişte ani, te puteai gândi să ai cinci jucători care nu fac decât să atace. Astăzi fotbalul e diferit, dar meciul de mâine va fi foarte frumos", a declarat selecționerul Argentinei.
Prezent alături de antrenorul "pumelor" în cadrul conferinței de presă, Alexis Mac Allister a vorbit la rândul său despre partida pe care argentinienii o vor juca împotriva Olandei, menționându-l pe Frenkie de Jong ca principalul motor al "Portocalei Mecanice", însă a susținut că echipa sa și-a făcut temele și își cunoaște avantajele.
"Ştim că De Jong este un super jucător, un jucător cheie al acestei echipe. Dar nu ne concentrăm asupra individualităţilor, avem armele noastre.
Van Gaal e un antrenor de top, îl respectăm mult. Echipele lui au o idee de joc clară", a transmis mijlocașul legitimat la Brighton.
Citește și:

MESSI, MULȚUMIT DE PRESTAȚIA ARGENTINEI LA CUPA MONDIALĂ

Lionel Messi a vorbit despre echipa sa, mărturisind că fiecare dintre jucătorii naționalei conduse de Lionel Scaloni știa ce are de făcut la acest Campionat Mondial, prin prisma faptului că evoluează într-o echipă considerată mare favorită.
"Argentina este o putere și este întotdeauna printre cele mai bune echipe. Știam dinainte de a veni aici că suntem una dintre candidatele la trofeu din cauza a ceea ce făcusem și trebuia să dovedim asta pe teren.
Și, din fericire, am făcut-o și sperăm că vom continua să facem pași mici spre îndeplinirea obiectivului nostru", a declarat starul argentinian.
Totodată, decarul "pumelor" a vorbit și despre întreg turneul final pe care a declarat că l-a urmărit cât de mult a avut posibilitatea, iar printre favoritele acestuia se numără Brazilia, Franța și Spania. Între timp, ibericii au fost eliminați de marocani din drumul către sferturi, însă celelalte două favorite ale lui Messi își continuă parcursul la turneul final din Qatar.
"Am văzut întreaga Cupă Mondială. Meciurile pe care le-am putut urmări, desigur. Brazilia joacă foarte bine, cu excepția înfrângerii pe care a suferit-o împotriva Camerunului, continuă să fie una dintre marile favorite.
De asemenea, Franța. Și Spania, în ciuda modului în care s-au calificat în optimi, pentru că au jucat foarte bine, știu foarte clar ce trebuie să facă atunci când au mingea și pot să păstreze posesia pentru o lungă perioadă de timp", a adăugat Messi.
Duelul dintre Olanda și Argentina, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, este programat mâine, de la ora 21:00.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol