Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Deschamps îi ia apărarea lui Southgate înainte de Anglia-Franța: "Nu este foarte apreciat în țara sa"

Alex Masgras

Publicat 09/12/2022 la 14:33 GMT+2

Anglia și Franța se vor întâlni sâmbătă seară în ultimul sfert de finală de la Cupa Mondială din Qatar. Înaintea partidei, Didier Deschamps, selecționerul campioanei mondiale, i-a luat apărarea lui Gareth Southgate, selecționerul Angliei.

England manager Gareth Southgate hugs France manager Didier Deschamps prior to the international Friendly match between France and England at Stade de France, on June 13, 2017 in Paris, France. (Photo by Ian MacNicol/Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Didier Deschamps i-a luat apărarea lui Gareth Southgate înaintea partidei dintre Anglia și Franța, din sferturile Cupei Mondiale din Qatar. Alături de Southgate, Anglia a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale din 2018 și până în finala EURO 2020, dar selecționerul a fost intens criticat în ultima perioadă, mai ales din cauza rezultatelor care au dus la retrogradarea Angliei în Liga B din Nations League.
Chiar și în aceste condiții, Deschamps crede că Southgate nu este suficient de apreciat în țara sa și crede că acesta a avut câteva rezultate foarte bună la conducerea naționalei Angliei:
"Nu este foarte apreciat în țara sa. Doar pentru că a fost jucător înainte nu înseamnă că nu poate fi și un foarte bun antrenor. A avut câteva rezultate foarte bun. Din punct de vedere uman, este o persoană care îmi place mult", a declarat Didier Deschamps la conferința de presă premergătoare partidei dintre Franța și Anglia.
Didier Deschamps a vorbit la conferința de presă și despre faptul că echipa Franței trebuie să facă în așa fel încât să răspândească pericolul în atac, astfel încât Kylian Mbappe să nu atragă toată atenția asupra sa în partida cu Anglia:
"Kylian are capacitatea de a face diferența. În ultimul meci, când nu a fost la cel mai bun nivel al său, în comparație cu primele două, tot a fost decisiv. Dacă împărțim pericolul pentru adversarii noștri vom evita ca toată atenția să se îndrepte asupra lui", a mai spus Deschamps.
Kylian Mbappe este în acest moment cel mai bun marcator de la Cupa Mondială din Qatar. Starul lui PSG a marcat deja 5 goluri la ediția din acest an a turneului final, ultimele două venind în partida din optimi, cu Polonia.
Anglia și Franța se vor întâlni sâmbătă seară în ultimul sfert de finală de la Cupa Mondială. Învingătoarea acestei partide va întâlni în semifinale câștigătoarea sfertului dintre Portugalia și Maroc, partidă care va avea loc tot sâmbătă.
Citește și:

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL DIN QATAR 2022 | PROGRAMUL SFERTURILOR DE FINALĂ

Vineri, 9 decembrie:
Croația - Brazilia, ora 17:00, Education City Stadium - Doha
Țările de Jos - Argentina, ora 21:00, Lusail Stadium - Al Daayen
Sâmbătă, 10 decembrie:
  • Maroc - Portugalia, ora 17:00, Al Thumama Stadium - Doha
  • Anglia - Franța, ora 21:00, Al Bayt Stadium - Al Khor
  • Semifinală 1, marți, 13 decembrie, ora 21:00: Croația / Brazilia - Țările de Jos / Argentina
  • Semifinală 2, miercuri, 14 decembrie, ora 21:00: Maroc / Portugalia - Anglia / Franța
  • Finala mică, sâmbătă, 17 decembrie, ora 17:00
  • Finala mare, duminică, 18 decembrie, ora 17:00
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo