Echipele care merg la Mondialul din Qatar vor putea avea în lot până la 26 de jucători! Anunțul FIFA

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 24/06/2022 la 11:21 GMT+3

Loturile naționalelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2022 pot avea până la 26 de jucători, a anunțat joi FIFA, perpetuând această măsură de "flexibilitate" introdusă în timpul pandemiei de Covid-19.

World Cup 2022

Credit imagine: Getty Images

"Între 23 și 26 de jucători pot fi acum pe lista finală", a scris federația internațională într-un comunicat.
FIFA a explicat că a adoptat această măsură "pentru a face față repercusiunilor pandemiei de Covid-19 și perioadei neobișnuite în care va avea loc Cupa Mondială", și anume în noiembrie-decembrie și nu în timpul verii, ceea ce va avea drept consecință întreruperea sezonului pentru cluburile de fotbal din Europa.
UEFA a adoptat o măsură asemănătoare anul trecut, în fața riscurilor de contaminare cu Covid-19 și de carantină, ce puteau duce la decimarea loturilor, decizie fără precedent după mărirea numărului de jucători, de la 22 la 23, la Cupa Confederațiilor din 2001.
Selecționerii din Europa au avut păreri împărțite în privința acestei măsuri care, dacă le-a oferit mai multe opțiuni sportive, a pus și noi probleme legate de gestionarea loturilor și a ego-urilor jucătorilor mai puțin folosiți.
De exemplu, Luis Enrique, selecționerul Spaniei, nu a convocat decât 24 de jucători pentru EURO 2020.
Citește și:
Această extindere a listelor la 26 de nume pentru Mondialul 2022 vine după ce International Football Association Board (IFAB), garantul regulilor jocului de fotbal, a validat "definitiv" la mijlocul lui iunie principiul a cinci schimbări posibile pe echipă și pe meci, în loc de trei anterior.
Inițial, acest amendament la "legea 3" a fotbalului, care prevedea un maximum de trei înlocuiri pe meci, a fost decis în mai 2020 de IFAB și era valabil până la finele lui 2021 pentru competițiile intercluburi și până la 31 iulie 2022 pentru meciurile echipelor naționale.
Măsura a fost prelungită până la 31 decembrie 2022 după o "analiză globală a impactului actual al Covid-19 asupra fotbalului".
Membrii IFAB au decis, de asemenea, creșterea numărului maxim de rezerve pe foaia de meci "de la 12 la 15, la discreția organizatorilor competiției", deschizând astfel calea către liste de 26 de jucători, nu de 23 (11 titulari + 15 rezerve).
"În total, maximum 26 de persoane (până la 15 rezerve și 11 oficiali, inclusiv medicul echipei) vor fi autorizate să stea pe banca de rezerve" în timpul Cupei Mondiale, a mai precizat joi FIFA în comunicatul său.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo