Final de infarct în grupa E! Japonia și Spania s-au calificat în optimile Campionatului Mondial! Germania e OUT

Campionatul Mondial 2022 | Spania și Japonia s-au calificat la braț în optimile turneului din Qatar, după victoria niponilor în fața ibericilor. Acest rezultat a scos-o din calcule pe Germania, care a obținut o victorie pentru statistică în fața celor din Costa Rica.

AL KHOR, QATAR - DECEMBER 01: Dejected players of Germany after conceding a goal to make it 1-1 during the FIFA World Cup Qatar 2022 Group E match between Costa Rica and Germany at Al Bayt Stadium on December 1, 2022 in Al Khor, Qatar. (Photo by Robbie Ja

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Campionatul Mondial 2022 | Spania și Japonia sunt echipele care s-au calificat în optimi, din grupa E, după un final de infarct. Spania și Germania au condus, moment în care ambele echipe erau calificate. Niponii au revenit în fața ibericilor și au preluat conducerea, asigurându-și calificarea alături de naționala lui Luis Enrique, doar că în repriza a doua, Costa Rica a condus-o pentru două minute pe Germania, timp în care Japonia și costa ricanii erau în optimi. Nemții au egalat până la urmă, dar echipele care au ajuns în fazele eliminatorii sunt Spania și Japonia.
Spania a început foarte tare meciul cu Japonia și a deschis scorul după doar 10 minute. Cesar Azpilicueta a trimis o centrare perfectă în fața porții, iar Alvaro Morata a profitat și a marcat. Autorul golului a avut apoi o ocazie la jumătate primei reprize, însă șutul său nu i-a creat probleme portarului advers.
Japonia a preluat conducerea imediat după pauză, când apărarea ibericilor a fost făcută șah mat în doar 6 minute. Mai întâi, Ritsu Doan a marcat cu un șut puternic în partea dreaptă, Unai Simon neavând nicio șansă.
Niponii au preluat conducerea în minutul 51, după o fază care a fost îndelung analizată în camera VAR. Kaoru Mitoma părea că a scăpat mingea în afara terenului, însă arbitrii care au revăzut faza au decis că golul lui Tanaka este perfect valabil. S-a terminat 2-1, rezultat care le califică pe ambele echipe mai departe.
Această înfrângere avantajează într-o oarecare măsură Spania, care termină grupa pe locul secund și va da peste Maroc în optimi, evitând Croația. Naționala lui Modric va întâlni Japonia.
Citește și:

Germania a fost eliminată de la Campionatul Mondial în faza grupelor

Germania a început și ea foarte tare meciul cu Costa Rica și Gnabry a deschis scorul cu o lovitură de cap, din centrarea lui David Raum. La doar 4 minute după această reușită, Leon Goretzka a ratat ocazia desprinderii, Keylor Navas intervenind în ultima clipă. Nemții au dominat autoritar prima parte, având o posesie de 70%, dar nu au mai reușit să înscrie.
Costa Rica a făcut o parte secundă extraordinară și a preluat conducerea după golurile lui Tejeda și Vargas. Primul a profitat de o respingere în față a lui Manuel Neuer, iar Juan Pablo Vargas a declanșat nebunia, aducându-i pe costa ricani în avantaj și în poziția de a spera la calificare, în condițiile în care Japonia conducea Spania.
Bucuria a durat doar 2 minute pentru Navas și compania. Kai Havertz a restabilit egalitatea, menținând speranțele la calificare pentru nemți. Havertz a făcut dubla în minutul 85, după ce a finalizat frumos o pasă venită de la Gnabry. În prelungiri, Fullkrug a mai înscris o dată, stabilind scorul final, 4-2 pentru nemți.
Pentru Germania este a doua eliminare consecutivă în faza grupelor Campionatului Mondial, după cea din Rusia (2018). Acest lucru este și mai surprinzător, cu cât nemții au fost campioni mondiali în urmă cu două ediții.
De cealaltă parte, Japonia se află pentru a 4 oară în optimile Mondialului și pentru a doua oară consecutiv. Niponii au mai fost prezenți în această fază în 2002, 2010 și 2018.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo