Eurosport
Francezii cer rejucarea finalei Cupei Mondiale! Câte semnături au strâns într-o petiție online
De
Publicat 23/12/2022 la 21:06 GMT+2
Franța a fost învinsă la loviturile de departajare de Argentina, în finala Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022. Suporterii francezi au făcut o petiție în care strâng semnături pentru ca finala să se rejoace.
LUSAIL CITY, QATAR - DECEMBER 18: Kylian Mbappe of France looks dejected after the team's defeat via a penalty shoot out loss during the FIFA World Cup Qatar 2022 Final match between Argentina and France at Lusail Stadium on December 18, 2022 in Lusail Ci
Credit imagine: Getty Images
Franța a pierdut duelul din finala Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022, fiind învinsă de Argentina, după loviturile de departajare. Acest rezultat i-a nemulțumit pe suporterii francezi, care au simțit că echipa lui Didier Deschamps a fost dezavantajată.
Astfel, pe o platformă online, fanii au inițiat o petiție în care au cerut rejucarea finalei de la Cupa Mondială. Aceștia și-au justificat cererea notând că "arbitrajul a fost vândut total, nu a fost niciodată penalty + fault asupra lui Mbappe la golul 2".
Suporterii francezi se referă la penalty-ul acordat în minutul 21, după un fault al lui Dembele asupra lui Di Maria, lovitură de la 11 metri transformată apoi de Messi. Apoi, aceștia notează că faza celui de-al doilea gol al argentinienilor a pornit cu un fault asupra lui Mbappe.
Petiția a strâns până acum peste 200.000 de semnături, fiind una dintre cele mai populare de pe site-ul MesOpinions, pe care a fost lansată.
Cei care au semnat petiția au transmis și mesaje prin care și-au exprimat indignarea față de înfrângerea suferită de Franța, plângându-se de arbitraj și numindu-i pe argentinieni "trișori".
Citește și:
Nu toată Franța a suferit după eșecul din finala Cupei Mondiale
După finala Cupei Mondiale, fanii din marile orașe ale Franței au plecat dezamăgiți spre propriile locuințe în loc să celebreze pe străzi o victorie istorică. Nu a fost și cazul locuitorilor din Bastia, care au sărbătorit succesul Argentinei sau mai bine spus eșecul Franței.
Conform postului de televiziune France 3 Corse, sute de locuitori din Bastia au sărbătorit cu fast, în centrul orașului, după terminarea finalei Cupei Mondiale.
Vestea nu este neapărat una surprinzătoare, știut fiind faptul că între locuitorii din Corsica și francezi există multe animozități. Insula aparține Franței, dar populația nu se identifică cu această țară, existând chiar un curent care și-ar dori independența.
Bastia este al doilea oraș ca mărime din Corsica, după Ajaccio. Fanii echipei fanion a orașului, SC Bastia, care evolueză momentan în Ligue 2, sunt recunoscuți pentru actele lor de huliganism pe care le-au făcut de-a lungul vremii. Terenul celor de la Bastia este un adevărat infern pentru orice echipă adversă, iar suporterii radicali au afișat în multe rânduri mesaje "neortodoxe" la adresa statului francez.
Presa din Hexagon a subliniat că locuitorii din Bastia nu au nicio simpatie pentru Argentina și ar fi procedat la fel indiferent de cine ar fi fost adversara Franței în finala Cupei Mondiale, dacă rezultatul ar fi fost același.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo