Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ghana poate fi mare surpriză de la Mondial! Primul "11" impresionant pe care îl poate alinia

Eurosport
DeEurosport

Publicat 26/09/2022 la 13:25 GMT+3

Ghana poate fi una din surprizele Campionatului Mondial din Qatar. Africanii pot alinia o echipă de vedete, cu care să reușească o performanță cel puțin la fel de bună ca în 2010.

André Ayew expulsé, le Ghana éliminé de la CAN

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Campionatului Mondial din Qatar se apropie cu pași repezi și, în mai puțin de două luni, va avea loc meciul de deschidere. Este primul turneu final al Mondialului care nu se desfășoară pe timp de vară, iar naționalele au avut ultima acțiune dinainte de marea comptetiție, urmând ca meciurile echipelor de club să revină la finalul acestei săptămâni.
Ghana a fost repartizată în grupa H, alături de nume grele, precum Portugalia și Uruguay. Coreea de Sud pare să nu aibă nicio șansă să treacă de această fază a competiției, iar naționala lui Cristiano Ronaldo e favorită la prima poziție. În mod normal, Ghana și Uruguay se vor lupta pentru locul 2, în reeditarea meciului celebru din sferturi de la Mondialul din 2010.
Ghana poate alinia un prim 11 plin de vedete din campionatele tari ale Europei. Inaki Williams este principala noutate din atacul africanilor, acesta făcându-și deja debutul în amicalul cu Brazilia, pierdut cu 3-0 de echipa sa. Atacantul celor de la Bilbao a avut de ales între Spania și Ghana, preferând să reprezinte țara africană de unde își are originile. Fratele său, Niko, va reprezenta Spania, astfel că putem asista la un nou caz dubios la Cupa Mondială.
Mohammed Kudus, de la Ajax, ar fi al doilea star din echipa ghanezilor. Fotbalistul de 22 de ani are un start extrem de bun de sezon, cu gol în fiecare partidă de Champions League de până acum și cu 4 reușite în campionatul Olandei. Jordan și Andre Ayew pot ajuta și ei prin experiența dobândită în Ligue și Premier League, Ghana fiind o echipă redutabilă de la mijloc în sus. Thomas Partey completează linia de mijloc, jucătorul lui Arsenal lipsind de la acțiunea cu Brazilia.
Iată cum ar putea arăta primul 11 aliniat de Ghana la Mondialul din Qatar:

Programul grupei H, din care face parte și Ghana, de la Cupa Mondială:

  • Portugalia – Ghana, 24 noiembrie
  • Uruguay – Coreea de Sud, 24 noiembrie
  • Portugalia – Uruguay, 28 noiembrie
  • Coreea de Sud – Ghana, 28 noiembrie
  • Coreea de Sud – Portugalia, 2 decembrie
  • Ghana – Uruguay, 2 decembrie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo