Eurosport
Lionel Messi o duce pe Argentina în sferturile Cupei Mondiale! Duel cu Olanda pentru semifinale
De
Publicat 03/12/2022 la 22:00 GMT+2
Argentina s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, scor 2-1. Golurile lui Messi și Alvarez au adus victoria în fața Australiei, iar "pumele" continuă în Qatar, acolo unde vor întâlni Olanda pentru un loc în semifinale.
Lionel Messi buteur contre l'Australie
Credit imagine: Getty Images
Argentina a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale! Lionel Messi și Julian Alvarez au adus victoria selecționatei lui Lionel Scaloni în meciul contra Australiei, câștigat de sud-americani cu 2-1.
La meciul cu numărul 1000 în cariera sa, Lionel Messi a fost la înălțime. Starul argentinian a deschis scorul în minutul 35, atunci când l-a învins Ryan cu un șut pe jos, la colțul lung.
Odată cu această reușită, Lionel Messi a ajuns la 9 goluri marcate la Cupa Mondială, depășindu-l pe marele Diego Maradona, care a înscris de 8 ori. Pe primul loc în acest top se află Gabriel Batistuta, cu 10 reușite. De asemenea, Messi a înscris pentru prima oară în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale.
În repriza a doua, Julian Alvarez a majorat diferența după o gafă uriașă a portarului Mathew Ryan, care a pasat greșit și i-a ușurat misiunea atacantului lui Manchester City.
Citește și:
Argentina a avut emoții pe finalul partidei cu Australia din optimile Cupei Mondiale
În minutul 77, Australia a dat semnalul revenirii. Craig Goodwin a șutat din afara careului, iar mingea a fost deviată decisiv de Enzo Fernandez, fără vreo șansă pentru Emiliano Martinez.
Dacă după gafa lui Ryan totul părea încheiat, reușita lui Goodwin a readus-o la viață pe Australia, care a continuat să pună presiune pe Argentina, iar Behich a fost aproape de golul carierei în minutul 80. Fundașul stânga australian a avut o acțiune superbă în care a driblat mai mulți argentinieni, a ajuns în careul lui Martinez, dar șutul său a fost deviat în corner.
În minutul 89, Lautaro Martinez putea pune capăt emoțiilor fanilor Argentinei, atunci când a primit o pasă în interiorul careului de la Lionel Messi, dar șutul său a fost complet ratat. Același lucru s-a întâmplat și în minutul 90+3, dar de data aceasta șutul lui Martinez a fost trimis direct în portarul australian. Un minut mai târziu, Messi a avut și el șansa de înscrie al treilea gol al Argentinei, dar șutul său s-a dus puțin peste poartă.
În ultimele minute a fost un adevărat asediu la poarta lui Ryan. Șuturile argentinienilor au fost blocate în mai multe rânduri de australieni. După o nouă paradă a lui Ryan, în urma unui șut deviat, mingea a ajuns la Messi, care nu a avut timp de reacție și balonul a ajuns în afara terenului.
În minutul 90+7, Emiliano Martinez a fost eroul argentinienilor, atunci când a blocat șutul lui Garang Kuol, care a avut șansa uriașă de a trimite partida în prelungiri.
Pentru un loc în semifinale, Argentina va întâlni Olanda, echipă care a obținut calificare în sferturi ceva mai devreme, în urma victoriei în fața Statelor Unite ale Americii, scor 3-1. Pentru echipa lui Louis Van Gaal au marcat Memphis Depay, Daley Blind și Denzel Dumfries, în timp ce pentru americani a marcat Haji Wright.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo