Cupa Mondială e gata de start | Loturile complete ale celor 32 de echipe care vor juca în Qatar

Campionatul Mondial din Qatar va începe pe 20 noiembrie, iar toți cei 32 de selecționeri au anunțat loturile pe care se vor baza la turneul final. Unii au făcut-o încă de săptămâna trecută, alții au așteptat termenul limită, 14 noiembrie. La unele naționale au apărut schimbări de ultimă oră, dar de acum înainte niciun jucător nu va mai putea fi înlocuit.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Campionatul Mondial din Qatar se apropie cu pași repezi, iar întreaga atenție a lumii fotbalului "migrează" ușor-ușor către turneul final, chiar dacă întrecerile intercluburi nu s-au terminat, cel puțin în Europa. Cei 32 de selecționeri care își vor conduce echipele la Cupa Mondială sunt așteptați să anunțe loturile finale, iar intersul este unul uriaș, mai ales când vine vorba despre favoritele la câștigarea competiției.
picture

Betano

Credit imagine: Eurosport

Acest conținut vă este oferit de Betano
Primele reprezentative care au dezvăluit componența loturilor au fost Japonia și Costa Rica. În această săptămână, majoritatea selecționerilor vor anunța listele finale. Din păcate, mulți fotbaliști de clasă vor rata turneul final din cauza accidentărilor. La naționalele foarte puternice vor lipsi și jucători foarte buni care sunt sănătoși, asta din cauza concurenței acerbe pe anumite posturi.

Loturile celor 32 de echipe care vor juca la Campionatul Mondial din Qatar

Grupa A (Qatar, Senegal, Țările de Jos și Ecuador)
Qatar (Felix Sanchez) - 26 de jucători
Senegal (Aliou Cisse) - 26 de jucători
Țările de Jos (Louis Van Gaal) - 26 de jucători
Ecuador (Gustavo Alfavro) - 25 de jucători

Grupa B (Anglia, Țara Galilor, SUA și Iran)

Anglia (Gareth Southgate) - 26 de jucători
Țara Galilor (Rob Page) - 26 de jucători
SUA (Gregg Berhalter) - 26 de jucători
Iran (Carlos Queiroz) - 25 de jucători

Grupa C (Argentina, Mexic, Polonia și Arabia Saudită)

Argentina (Lionel Scaloni) - 25 de jucători
Mexic (Gerard Martino) - 26 de jucători
Polonia (Czesław Michniewicz) -26 de jucători
Arabia Saudită (Herve Renard) 26 de jucători

Grupa D (Franța, Australia, Danemarca și Tunisia)

Franța (Didier Deschamps) - 26 de jucători
Australia (Graham Arnold) - 26 de jucători
Danemarca (Kasper Hjulmand) - 21 de jucători (ultimii 5 urmează să fie anunțați)
Tunisia (Jalel Kadri) - 26 de jucători

Grupa E (Germania, Spania, Japonia, Costa Rica)

Germania (Hansi Flick) - 26 de jucători
Spania (Luis Enrique) - 26 de jucători
Costa Rica (Luis Fernando Suárez) - 24 de jucători
Japonia (Hajime Moriyasu) - 26 de jucători

Grupa F (Belgia, Canada, Croația și Maroc)

Belgia (Roberto Martinez) - 26 de jucători
Canada (John Herdman) - 26 de jucători
Croația (Zlatko Dalic) - 26 de jucători
Maroc (Walid Regragui) - 26 de jucători

Grupa G (Brazilia, Serbia, Camerun și Elveția)

Brazilia (Tite) - 26 de jucători
Serbia (Dragan Stojkovic) -26 de jucători
Camerun (Rigobert Song) - 26 de jucători
Elveția (Murat Yakin) - 26 jucători

Grupa H (Portugalia, Ghana, Uruguay și Coreea de Sud)

Portugalia (Fernando Santos) - 26 de jucători
Ghana (Otto Addo) - 26 de jucători
Uruguay (Diego Alonso) - 26 de jucători
Coreea de Sud (Paulo Bento) - 26 de jucători
Data limită pentru anunțarea loturilor este 14 noiembrie. Conform regulamentului impus de FIFA vor putea fi efectuate schimbări până cu 24 de ore înainte de primul meci al fiecărei naționale. Selecționerii trebuie să numească un minim de 23 de jucători pentru Campionatul Mondial din Qatar. Maximul permis este de 26. Toți jucătorii vor putea fi incluși pe foaia de joc.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo