Maguire, vehement la adresa arbitrului din Anglia - Franța! Ce i-a reproșat fundașul în mod special

Eurosport on Google

Harry Maguire a fost extrem de supărat după eșecul Angliei în fața Franței, lansând un atac dur la adresa arbitrului brazilian Wilton Sampaio. Fundașul englez susține că golul lui Tchouameni ar fi trebuit anulat din cauza unui fault anterior și a criticat în general maniera centralului, care ar fi împins-o pe Franța de la spate.

Harry Maguire

Credit imagine: Eurosport

Anglia a fost eliminată de la Cupa Mondială din Qatar, după ce a pierdut cu 1-2 în fața Franței în ultimul sfert de finală. Britanicii au avut șansa să trimită meciul în prelungiri, dar Harry Kane a irosit un penalty în minutul 84.
Dezamăgirea a fost mare în Anglia, iar presa și unii specialiști au pus eșecul și pe seama arbitrajului lui Wilton Sampaio. Harry Maguire s-a alăturat și el contestatarilor brazilianului care a fost la centru, catalogând prestația acestuia ca foarte slabă.

Harry Maguire acuză arbitrajul din Anglia - Franța

Fundașul de la Man United consideră că golul lui Tchouameni ar fi trebuit anulat pentru un fault la Saka ceva mai devreme și a insinuat că, în general, maniera de arbitraj a fost împotriva Angliei.
"Pentru mine a fost un fault clar la Saka, la primul gol. Nu pot să explic cât de proastă a fost cu adevărat performanța arbitrului. Nu vreau să intru în prea multe polemici pentru că voi ajunge să fiu amendat, dar a fost cu adevărat sărac în prestația sa. Deciziile lui pe tot parcursul jocului au fost proaste, nu doar deciziile importante. Chiar și deciziile importante au fost greșite, nu ne-a dat niciodată nimic", a spus Maguire, citat de Daily Mail.
Astăzi, Maguire a transmis un nou mesaj, dar fără să mai facă vreo referire la arbitrajul din meciul cu Franța. Fundașul a ținut să-i mulțumească selecționerului Southgate și fanilor care l-au susținut, deși nu a traversat cea mai bună formă sportivă în ultma perioadă.
"Aseară a durut. Mulțumiri speciale lui Gareth și fanilor minunați care și-au păstrat încrederea în mine. Îmi iubesc țara și sper că v-am făcut mândri.", a scris Maguire pe contul personal de Twitter.
Harry Maguire are doar 29 de ani și în mod normal va mai avea cel puțin o șansă de a lupta pentru titlul mondial alături de naționala Angliei. Până la turneul final din 2026, naționala lui Southgate ar putea obține un succes major peste doi ani, la EURO 2024. Calificarea la competiția continentală nu va fi chiar o formalitate, deoarece Anglia este într-o grupă cu Italia, Ucraina, Macedonia de Nord și Malta. Totuși, e de așteptat ca britanicii să termine pe unul dintre primele două locuri și să meargă la EURO.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo