Messi l-a uluit pe fotbalistul transferat recent de Real Madrid! Cum a reacționat puștiul brazilian

Argentina s-a calificat aseară în finala Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022, după ce a învins Croația cu scorul de 3-0. Lionel Messi și coechipierii săi au reușit prestații foarte bune, iar Endrick, noul jucător al celor de la Real Madrid, s-a arătat impresionat de fostul decar al Barcelonei.

Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

Argentina este prima finalistă de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022. Naționala sud-americană s-a impus aseară, în prima semifinală a competiției, în fața Croației, cu scorul de 3-0.
Lionel Messi a atras din nou toate privirile în timpul meciului, fiind cel care a deschis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri, iar apoi i-a dat o pasă de gol lui Julian Alvarez, după l-a ridiculizat pe Gvardiol driblându-l la marginea careului, într-o fază desprinsă parcă din jocurile video.
Prestația decarului Argentina i-a impresionat și pe legendarii fotbaliști ai Braziliei, dar și pe cei mai tineri. Jucătorul transferat recent de Real Madrid, Endrick, a postat un mesaj pentru Messi imediat după meci.
Brazilianul de 16 ani s-a declarat uluit de ceea ce a arătat starul celor de la PSG în duelul cu Croația și a scris asta pe contul său de Twitter.
"Messi, e absurd, ce ai făcut?", a fost mesajul lui Endrick, care a alăturat și emoji-ul unui extraterestru.
picture

Tweet-ul lui Endrick despre Messi

Credit imagine: Twitter

Mesajul a adunat rapid peste 130.000 de aprecieri și a fost distribuit de peste 10.000 de ori, dar tânărul fotbalist s-a gândit apoi să-l șteargă, temându-se de ceea ce ar putea crede suporterii lui Real Madrid.
Citește și:

Suarez, mesaj superb pentru Messi

La finalul partidei cu Croația, și Luis Suarez s-a arătat impresionat de fostul său coleg de pe Camp Nou. Uruguayanul a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant în care l-a felicitat pe bunul său prieten pentru performanța reușită.
Luis Suarez a punctat că Messi este cel mai bun fotbalist din lume și că toată lumea ar trebui să-l aprecieze pe starul celor de la PSG pentru ceea ce oferă fotbalului.
"Nu obosești să demonstrezi că ești cel mai bun din lume. Să se oprească toată lumea pentru a aplauda tot ceea ce tipul ăsta @leomessi oferă fotbalului! Impresionant, prietene", a scris Luis Suarez, publicând și o fotografie cu căpitanul Argentinei.
picture

Mesajul lui Suarez pentru Messi după calificarea în finala Cupei Mondiale

Credit imagine: Instagram

Pentru Lionel Messi urmează duminică, de la ora 17:00, finala Cupei Mondiale, în care Argentina se va duela cu învingătoarea din semifinala Franța - Maroc.
Campionatul Mondial din Qatar 2022 se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo