Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Portughezii au scris istorie la meciul cu Elveția din optimile Cupei Mondiale! Recordul egalat de Goncalo Ramos

Bianca Dumitru

Publicat 06/12/2022 la 23:39 GMT+2

Portugalia a obținut în această seară calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din 2022, după ce a câștigat cu 6-1 duelul cu Elveția din optimi. În urma partidei, mai mulți dintre jucătorii lui Fernando Santos au intrat în istoria competiției.

Goncalo Ramos of Portugal celebrates after scoring the team's first goal during the FIFA World Cup Qatar 2022 Round of 16 match between Portugal and Switzerland at Lusail Stadium

Credit imagine: Getty Images

Portugalia este cea de-a opta echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022. Naționala pregătită de Fernando Santos s-a impus fără probleme în fața Elveției, cu scorul de 6-1, în ultimul meci din optimile competiției.
Goncalo Ramos, cu un hat-trick, Pepe, Raphael Guerreiro și Rafael Leao au fost marcatorii celor 6 goluri. Pentru Ramos, atacantul de doar 21 de ani al celor de la Benfica, acesta a fost meciul de debut ca titular la Cupa Mondială.
Astfel, în urma celor 3 reușite în poarta lui Yann Sommer, portughezul s-a remarcat drept al doilea fotbalist din istoria competiției, care a marcat de 3 ori la prima apariție în primul 11 la turneul final, după Miroslav Klose în 2002.
În același timp, Pepe, care avea doar 7 goluri marcate pentru echipa națională, l-a reușit în această seară pe cel de-al 8-lea, intrând in istoria Cupei Mondiale drept cel mai în vârstă fotbalist care a înscris într-un meci din fazele eliminatorii.
De asemenea, Bruno Fernandes a fost unul dintre cei care au dat în duelul cu Elveția pase decisive. Mijlocașul și-a adus, astfel, contribuția, deja la 5 goluri reușite de Portugalia la această ediție a turneului final.
Niciun alt jucător nu a mai reușit acest lucru din 1966 și până în prezent. Singurii portughezi care au contribuit la mai multe goluri sunt Eusebio (10) și Jose Torres (6).
Mai mult, Bruno Fernandes s-a remarcat prin faptul că a înscris sau a dat câte o pasă de gol în fiecare meci de la Campionatul Mondial din Qatar în care a jucat.
Citește și:

Portugalia, fără Cristiano Ronaldo în primul 11 după 14 ani

Partida dintre Portugalia și Elveția a început fără Cristiano Ronaldo, pe care Fernando Santos a decis să-l lase pe banca de rezerve până în minutul 73.
Acesta a fost primul meci din ultimii 14 ani în care, la un turneu important, Portugalia nu l-a avut în primul 11 pe Ronaldo. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost tot la un duel cu Elveția.
În ciuda absenței lui Cristiano din echipa de start, lusitanii nu au avut nicio problemă în fața Elveției și au obținut biletele pentru sferturile de finală ale competiției pentru a treia oară în istorie.
Pentru Portugalia urmează duelul cu Maroc, care a trecut astăzi de Spania, după loviturile de la 11 metri. Partida este programată sâmbătă, de la ora 17:00.
Cine va câștiga trofeul Cupei Mondiale 2022?
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo