A mai rămas puțin peste un an până la startul Campionatului Mondial din Qatar, care va debuta anul viitor, pe 30 noiembrie. Atribuiriea organizării competiției supreme din fotbal Qatarului a născut o serie de controverse, dar organizatorii sunt hotărâți să facă totul impecabil, pentru a închide gura contestatarilor.
Dacă în ceea ce privește infrastructura nu sunt probleme, resursele financiare ale arabilor fiind interminabile, pandemia de Covid-19 cu care se confruntă omenirea ar putea crea dificultăți organizatorilor.
Până în acest moment, peste 4,6 milioane de persoane din Qatar, ceea ce reprezintă aproximativ 82% din populație, a fost deja vaccinată, iar până la startul Campionatului Mondial se așteaptă ca procentul să fie aproape de 100%. Organizatorii competiției au impus deja ca toți spectatorii care vor dori să asiste la partide să fie vaccinați și doresc să extindă acest lucru și în privința fotbaliștilor și oficialilor.
Cupa Mondială FIFA
Efectul COVID-19 | Vicepreședinte FIFA "Toate meciurile interțari ar putea fi amânate pentru 2021"
14/04/2020 LA 05:03

FIFA nu e de acord cu propunerea organizatorilor CM din 2022

Conform The Athletic, șefii comitetului de organizare a mondialului din 2022 se află în discuții cu FIFA și autoritățile medicale pentru a ajunge la o soluție amiabilă în acest sens. Reprezentanții forului mondial sunt conștienți că va fi aproape imposibil să-i oblige pe fotbaliști să se vaccineze, iar o poziție de forță ar putea face ca multe staruri din fotbal să nu fie prezente.
Astfel, FIFA nu este de acord cu impunerea acestei reglementări, ci este adepta unei soluții intermintente, propunând ca jucătorii și oficialii care nu sunt vaccinați să fie testați la fiecare 3 zile pe tot parcursul competiției.
În prezent, în multe competiții aflate în desfășurare accesul publicului pe stadioane este permis numai în cazul în care fanii sunt vaccinați, dar situația este diferită în privința fotbaliștilor, care au drept de joc fără a fi vaccinați, dar sunt testați periodic.
Campionatul Mondial din Qatar va fi ultimul la care vor participa 32 de echipe, numărul formațiilor urmând a fi crescut la 48 odată cu ediția din 2026, care va avea loc în Mexic, SUA și Canada.
România încă păstrează șanse teoretice de calificare, deși ocupă în prezent poziția a 3-a în grupa preliminară. Cum numai locul 1 duce direct la mondial, tricolorii pot doar să spere că vor termina pe locul secund și vor ajunge în Qatar în urma barajului, deoarece este aproape imposibil de crezut că Germania nu va termina grupa pe primul loc.
https://i.eurosport.com/2021/09/20/3223565.jpg
Cupa Mondială FIFA
QUIZ - Care sunt ultimii 10 portari titulari care au câștigat Cupa Mondială?
14/04/2020 LA 04:28
Cupa Mondială FIFA
Surpriza începutului de an. Maradona ofertat să devină selecționer
03/01/2020 LA 11:12