Reacția selecționerului SUA, după eliminarea de la Cupa Mondială: "Sunt mândru de acest grup de jucători"

Eurosport on Google

Statele Unite ale Americii și-au încheiat parcursul la Cupa Mondială din Qatar în optimi. Echipa lui Gregg Berhalter a fost învinsă sâmbătă de Olanda, scor 1-3.

US-Coach Gregg Berhalter

Credit imagine: Getty Images

Parcursul Statelor Unite ale Americii la Cupa Mondială din Qatar s-a încheiat în optimile de finală ale competiției. Ocupanta locului secund din Grupa B a întâlnit câștigătoarea Grupei A, dar nu a reușit să producă o surpriză cu Olanda.
Echipa pregătită de Louis Van Gaal s-a impus cu 3-1 și a obținut calificarea în sferturile de finală. În ciuda acestei eliminări, Gregg Berhalter, selecționerul Statelor Unite, a declarat că este mândru de jucătorii săi, care au reușit să creeze un grup unit și care au făcut tot ce au putut în partida de sâmbătă cu Olanda.
"Este un grup grozav de jucători. Am fost foarte aproape astăzi. Nu a fost vorba de lipsă de efort sau de faptul că băieții nu au încercat. Ei au făcut tot ce au putut în acest meci, dar din nefericire pentru noi, am pierdut.
Sunt foarte mândru. Când te gândești cum a reușit acest grup să se unească în ultimii trei ani și jumătate, e ceva special. Nu reușești prea des să ai o legătură așa strânsă între coechipieri, staff și toți cei implicați. Sunt mândru de acest grup, dar dezamăgit cu rezultatul de astăzi", a declarat Gregg Berhalter, pentru Fox Sports.
Citește și:

Berhlater, încântat de progresul SUA, în ciuda eliminării de la Cupa Mondială din Qatar

Cupa Mondială din 2026 va avea loc în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. În ceea ce privește naționala SUA, americanii au mari speranțe, deoarece progresul lor este evident. În ciuda rezultatului din optimi, Berhalter este mulțumit de progresul echipei sale și de modul în care aceasta s-a prezentat pe teren la fiecare partidă a acestui turneu final:
"Am progresat. Când oamenii se uită la echipa noastră, ei văd o identitate clară, văd acești băieți care ies pe teren și luptă unul pentru celălalt. Văd talent pe teren. Am progresat, dar astăzi nu am reușit mai mult", a mai spus selecționerul SUA.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo