Ronaldo "a înghețat" la meciul cu Ghana! Gestul sfidător al ghanezului Bukari după ce a marcat

Autorul golului care a deschis recitalul pe Stadium 974 din Doha în confruntarea dintre Portugalia și Ghana, Cristiano Ronaldo a rămas uimit când a văzut gestul sfidător al unui adversar după ce acesta marcase în finalul meciului.

Reacția lui Cristiano Ronaldo la golul lui Bukari

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Cristiano Ronaldo a ieșit învingător în meciul de debut al Portugaliei la Mondialul din Qatar, însă a fost o partidă cu încărcătură emoțională pentru lusitan, pentru că a trecut prin mai multe stări, atât pe perioada cât a fost prezent pe teren, dar și după ce a fost schimbat de Fernando Santos. Și-a creat ocazii, a ratat o parte din ele, a marcat în minutul 65, a fost schimbat când portughezii conduceau cu 3-1, însă ulterior a fost enervat de unul dintre jucătorii adversarilor.

Bukari, gest sfidător la adresa lui Cristiano Ronaldo

Intrat pe teren în minutul 77, imediat după ce Ghana reușise să restabilească egalitatea pe tabelă, Osman Bukari a marcat golul de 3-2 în minutul 89 al partidei, iar modul său de celebrare a golului a stârnit un val de reacții, pentru că a fost clar unul prin care l-a "înțepat" pe Cristiano Ronaldo.
Atacantul legitimat la Steaua Roșie Belgrad a celebrat golul său în exact stilul pentru care CR7 este cunoscut, acel popular "SUI", fiind clar un gest de sfidare la adresa fotbalistului cu 5 Baloane de Aur în carieră. Reacția portughezului a fost una pe măsură, fiind vizibil deranjat de modul prin care ghanezul a decis să-și celebreze reușita, mai ales că golul venea într-un moment important, când africanii mai aveau la dispoziție timp suficient pentru a spera la un rezultat de egalitate.
În vârstă de 23 de ani, Osman Bukari este cotat la 5 milioane de euro conform site-ului de specialitate Transfermarkt, fiind prima sa prezență la vreo ediție de Campionat Mondial, însă va fi cu siguranță una de care își va aminti toată lumea, tocmai pentru gestul său din finalul partidei cu Portugalia.
Citește și:

Ronaldo a doborât un nou record în fotbalul mondial

După ce a înscris la partida de debut a naționalei sale, Cristiano Ronaldo a devenit singurul fotbalist din lume cu gol marcat la 5 ediții de Mondial. Portughezul a deschis scorul în partida de astăzi contra Ghanei din lovitură de la 11 metri, la ultima ediție de turneu final mondial la care va participa ca fotbalist profesionist, având în vedere că în aproximativ 2 luni și jumătate va împlini vârsta de 38 de ani.
La precedentele Campionate Mondiale la care a participat, CR7 a bifat următoarele cifre:
Devenit liber de contract după scandalul iscat între acesta și Manchester United, în urma interviului pe care acesta l-a dat lui Piers Morgan, Cristiano Ronaldo este focusat 100% pe meciurile pe care le dispută în tricoul naționalei Portugaliei în această perioadă, fiind conștient că este ultima sa ieșire pe scena mondială. Ulterior, după ce se va încheia actuala ediție din Qatar, lusitanul își va alege viitoarea destinație ca echipă de club, existând mai multe zvonuri legate de posibilele destinații.
Culmea, legat de celebrarea fotbalistului din Ghana și dezvăluirile făcute de Ronaldo lui Piers Morgan s-a făcut și o glumă pe internet, cum că lusitanul l-ar pârî pe Bukari cunoscutului jurnalist.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo