Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Son și Werner s-au accidentat în UCL și sunt incerți pentru Mondial. Sud-coreeanul va fi operat

Cristian Mihală

Actualizat 03/11/2022 la 11:48 GMT+2

Heung-min Son și Timo Werner, doi dintre fotbaliștii importanți pentru naționalele Coreei de Sud și Germaniei la Mondialul din Qatar, au probleme medicale, cu două săptămâni înainte de startul competiției.

Tottenham Hotspur's Son Heung-Min celebrates scoring his side's third goal during the UEFA Champions League group D match between Tottenham Hotspur and Eintracht Frankfurt at Tottenham Hotspur Stadium on October 12, 2022 in London, United Kingdom.

Credit imagine: Getty Images

Sud-coreeanul Heung-min Son, atacantul echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, va fi operat pentru "consolidarea unei fracturi la orbita ochiului stâng" suferită în meciul cu Olympique Marseille din Liga Campionilor, a anunţat, miercuri, clubul englez.
"După intervenţie, Son va începe un program de convalescenţă cu echipa noastră medicală", a adăugat clubul englez, fără să precizeze dacă participarea sa la Cupa Mondială din Qatar, care va debuta peste două săptămâni, este compromisă.
Son a părăsit terenul de joc după o jumătate de oră, în urma unei ciocniri cu fundaşul Chancel Mbemba, pe când scorul era 0-0 între cele două echipe.
Englezii s-au impus cu 2-1 și au câștigat grupa, în timp ce Olympique a fost eliminată din competiţiile europene.
Coreea de Sud va debuta la Cupa Mondială din Qatar pe 24 noiembrie, contra Uruguayului, urmând să mai joace în Grupa H cu Portugalia şi Ghana.

Werner s-a accidentat și el, în Liga Campionilor

Atacantul german Timo Werner a părăsit, miercuri, accidentat terenul de joc în meciul câştigat de RB Leipzig cu Şahtior Doneţk (4-0), în Liga Campionilor, la Varşovia, ţinându-se de glezna stângă, cu două săptămâni înainte de Cupa Mondială de fotbal din Qatar.
În minutul 13 al partidei cu Doneţk, Timo Werner s-a accidentat imediat la glezna stângă după un fault comis de căpitanul lui Şahtior, Taras Stepanenko.
Atacantul lui Leipzig a încercat să continue meciul, dar a făcut semn către banca tehnică pentru a fi înlocuit.
Internaţionalul german (55 selecţii, 24 goluri) este unul dintre jucătorii importanți ai "Nationalmannschaft", iar accidentarea sa este o veste proastă cu două săptămâni înainte de debutul Cupei Mondiale (20 noiembrie-18 decembrie).
Selecţionerul german Hansi Flick urmează să anunţe lista celor 26 de jucători pentru Qatar, având primul meci programat pe 23 noiembrie cu Japonia. Germania face parte din Grupa E şi va mai juca pe 27 noiembrie cu Spania şi pe 1 decembrie cu Costa Rica - Germania.
Sursa: Agerpres
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo