Eurosport
VIDEO | Scene superbe în Croația după cucerirea medaliilor de bronz la Mondialul din Qatar
De
Publicat 18/12/2022 la 07:58 GMT+2
Croația a cucerit pentru a treia oară în ultimii 30 de ani medalii la Mondial. În 1998, după ce a eliminat și România, naționala croață a prins locul 3, iar în 2018 a jucat finala de la Moscova. Victoria din finala mică împotriva Marocului a adus a doua medalie de bronz din istorie pentru Croația.
Petrecerea de la Zagreb după ce naționala Croației a terminat pe locul 3 la Mondial
Credit imagine: Eurosport
Croația a învins Marocul în meciul pentru locul 3 de la Mondialul din Qatar, iar fanii au petrecut până dimineața pentru a sărbători această nouă performanță obșinută de Modric, Kovacic sau Lovren, vicecampionii mondiali din 2018.
La Mondialul din Rusia, această echipă condusă de Zlatko Dalic a reușit să ajungă până în finala pierdută cu 4-2 în fața Franței. În Qatar, Croația a pierdut clar semifinala cu Argentina, dar echipa lui Dalic s-a revanșat în finala mică. Naționala croată a profitat de marile absențe din defensiva marocană și s-a impus cu 2-1.
Sărbptoarea de Zagreb a prevestit Reveionul!
Citește și:
Dalic și o dedicație specială
Actualul selecționer al Croației, Zlatko Dalic și-a felicitat jucătorii și a subliniat importanța acestei performanțe, dar nu l-a uitat nici pe Ciro Blazevic, selecționerul care a cucerit medalia de bronz în urmă cu 24 de ani:
""Aceasta este o medalie de bronz, dar are strălucire de aur. Am câștigat un meci dificil, dar este grozav , o medalie pentru toată Croația și pentru oamenii noștri, pentru toți cei care ne urmăresc, care ne susțin și care ne iubesc în toată lumea. Două campionate, două medalii, e ceva fantastic! Multe felicitări jucătorilor mei! Aș vrea să dedic această medalie, această victorie unui singur om, Ciro Blazevic. Boss, asta e pentru tine, este medalia ta. Eu pot să câștig cinci medalii, dar tu ești antrenorul tuturor antrenorilor"", a spus Zlatko Dalic la finalul partidei de la Doha.
Finala dintre Argentina și Franța, de la Campionatul Mondial din Qatar 2022, este programată astăzi, de la ora 17:00. Meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo