#VOCE Mondialul la peste 4,7%

E 20 noiembrie și avionul visurilor mele coboară pe tărâm asiatic pentru mult-așteptatul debut al Mondialului din Qatar. Mai sunt câteva ore până la start și deja simt în ceafă respirația miilor de sud-americani prin praful deșertului. Pe latinii din Sudul Americii e greu să nu îi recunoști după "culoarea" cu care se manifestă și pe care, deloc întâmplător, o poartă pe drapel. Fie că e Brazilia, Columbia, Bolivia sau Chile, au adus mereu pata aia care dă viață unui perete gri. Evident, pe ritmuri de carnaval. Fotbal în pași de distracție. Și invers. Iar acum Ecuadorul se pregătește să ia din lumina reflectoarelor pusă, de obicei, pe tridentul Argentina-Uruguay-Brazilia. Dacă nu pentru Eder Valencia sau Caicedo, măcar pentru că face apertura acestul turneu. Au aceleași culori cu ale României, iar când îmi este zărit pin-ul de pe gulerul tricoului polo, Angel și Santiago îmi fac salutul global, ridicând în aer o halbă imaginară. Le răspund cu aceeași moneda, doar că eu țin în mâna o sticlă reală, cumpărată la oferta de la rulotele Bud ce mărginesc stadionul Al Bayt. Qatarezii încearcă să țină pasul și propun câteva IPA-uri de export, strâmb din nas, aerul e irespirabil, trebuie să te mai și hidratezi, iar treaba asta o face foarte bine un Bud Light, care îmi amintește de reclamele anilor 2000, în parteneriat cu Super Bowl-ul.

Din Mexic '86, americanii de la Budweiser și-au asociat imaginea cu Mondialul, au trecut prin cel mai frumos, Italia '90, s-au întors "acasă", în '94, au luat iar drumul Europei, '98, apoi cărări exotice, iar astăzi e momentul meu să gust visul american pe tărâm qatarez. Vis blond, aburind, ce își face cale printre mulțimile de fani ce se revarsă către stadionul iluziilor. "Quedate, amigo!", aud din forfota aia specifică pre-meciurilor mari. E Santi, cu salutul, care încearcă să contracareze Bud-ul meu cu o Apachita Latitud Cero, ce îmi este fluturată ca pe trofeul Cupei Mondiale.

"Normal că au venit cu berea lor", îmi zic, e a patra apariție la World Cup, cine știe când se vor putea mândri cu hameiul local. Îi transmit, totuși, că pe canicula asta, merge să "fluturi" un lager sau pils, nici chiar un Wheat, cum pare licoarea asta fabricată în apropiere de La Paz. Și intrarea pe stadion e mai soft decât anticipau gurile-rele, sunt primit cu zâmbetul pe buze, iar pentru paharul cu berea cumpărată de la magazinul de sub peluza mi se da și un suport. Nice job, Qatar. Între timp, ecuadorienii și-au luat locurile în primire și cântă “We want goals!" , că de "cerveza" se tot bucură, în vreme ce ai lor "dansează" pe gazon și marchează gol după gol în față gazdelor.

Mă grăbesc, la final de partida, înspre un pub din apropiere pentru a răsfoi programul turneului și a vedea când joacă europenele mele, cu care sunt nevoit să țin, după ce ai noștri și Italia au spus "pas" acestui Bal.

"Alright", Albionul joacă a două zi cu Iran, la 13:00, ora locală, mă gândesc că englezii ar trebui să comande primul English Breakfast la 6 dimineața și să deschidă întâia bere la maxim 7 a.m. pentru a putea ține pasul cu media cu care sunt obișnuiți înaintea meciurilor importante. Blestematul de fus orar.

Trezitul în zorii zilei de 21 noiembrie e minunat, cum altfel ar putea fi când primul lucru pe care îl vezi e un imens steag, cu crucea Sfântului George pe el, ce e folosit pe post de cearșaf de către vecinii de mai sus. Exact, pentru a coborî. A fost noapte desprinsă din filmele cu Zack Galifianakis pentru tinerii mei co-locatari de termen scurt. În lobby sunt peste 100 de fani ai "leilor", acul ceasului arată 7:30 a.m., e deja târziu, Anglia își începe parcursul la Mondial în mai puțin de șase ore, și peste 150 de mii de britanici sunt așteptați în interiorul și în jurul stadionui. Sunt 37 de grade afară și ceva mai puțin de 5 în paharele de Foster's, Carling și Abbott, semn că qatarezii și-au făcut lecțiile și îi așteaptă pe insulari cum se cuvine. După o oră de stat în bar, pe fundal de "Rockin' all over the world", constat că 9 din 10 englezi își termină conversația cu "cheers", iar cel ce nu o face e pentru că nu o termină deloc. E Anglia, acolo a început totul, acolo se dă ora exactă în fotbal și tot ce mai trebuie făcut e să-l aducă acasă. Și au început cum nu se putea mai bine această tentativă de recuperare a fotbalului-pierdut, iar "Sweet Caroline" s-a auzit de vreo șase ori în difuzoarele stadionului. Mă rog, pentru cine le mai numără.

Grupa Germaniei mi-a părut grea încă de la tragerea la sorți, e destul de dificil și pentru popularul pilsner să concureze cu sangria, guaro și sake. O competiție dificilă, din care doar două merg mai departe. Și ca să îmi fie cumplit să îi susțin pe nemți in această seară, am mâncat sushi la prânz, că doar am fost fan Nakata în perioada Perugia. Nu poți ieși din orez și pește crud fără să "stingi" cu cea mai cunoscută băutură a niponilor, faimosul "sake", pentru cei mai mulți, "nihonshu" pentru categoria de cunoscători din care nu fac parte. Dar oricât aș admira spiritul și dăruirea domnilor din Țară lui Soare-Răsare, nu pot să nu îmi arăt simpatia pentru halbă aia de la Oktoberfest, cu 1/4 spumă, servită de Heidi în tradiționalul costum "dirndl". Și ce bine că gazdele Mondialului s-au gândit la a organiza un mini-festival al berii înaintea partidei nemților, doar sunt multiplii campioni mondiali. Manschaftul, cât și suporterii. Fiecare la categoria lor. Și își fac apariția Weisswurstii în cadrul asta, ce te poartă cu o lună înainte, prin tărâmuri bavareze, la festivalul care a ajuns copiat până și în deșertul qatarez. Iar meciul vine în completarea atmosferei din afara stadionului, finalul găsindu-l pe Thomas Muller sărbătorind în stilu-i caracteristic, cu un Paulaner gigant, estimez în jur de 5 litri, pe care, însă, nu i l-a mai turnat în cap lui Ribery, iar Gundogan chiar nu consumă alcool, ceea ce îi pune la îndoială locul în primul 11 pentru meciul cu "conquiztadorii" lui Enrique. Într-un colț al tunelului ce duce, anevoios, către vestiare, Hansi Flick pune victoria și pe seama suporterilor care au purtat Manschaftul către o victorie importantă, și recunoaște că un eventual embargo pus alcoolului i-ar fi deprimat pe nemți, care, la gândul că ar putea sărbători cu ceai și cafea la nisip, ar fi scăpat victoria printre degete.

În dimineață imediat următoare m-am trezit. Era 20 noiembrie și avionul cobora pe tărâm asiatic pentru mult-așteptatul debut al Mondialului din Qatar.